Radu Tudoran, pseudonim literar al lui Nicolae Bogza, s-a nascut pe 8 martie 1910 la Blejoi, judetul Prahova. Prozatorul roman este fratele cunoscutului scriitor Geo Bogza. A absolvit Liceul Militar de la Manastirea Dealu si Scoala Militara de Ofiteri de la Sibiu.
Activeaza timp de sase ani ca ofiter al Armatei Romane, urmand ca in 1938 sa se retraga din armata pentru a se dedica scrisului. In acelasi an debuteaza cu un reportaj in revista „Lumea romaneasca", condusa de Zaharia Stancu. Pentru a evita asocierea cu numele fratelui sau, Nicolae Bogza se semneaza cu pseudonimul Radu Tudoran.
In 1940 ii apare primul volum de nuvele, "Oraşul cu fete sarace", urmat un an mai tarziu de romanul "Un port la rasarit". Din 1947, timp de cinci ani, intra in umbra din punct de vedere literar pentru ca nu simpatiza cu politica sovietica si a criticat extremismul de dreapta.
In aceasta perioada, Radu Tudoran traduce din limba rusa autori precum A.N. Tolstoi, Goncearov, Listenov si Nikitin. In anii urmatori realizeaza traduceri si din Charles Darwin si Jules Verne.
In 1954 revine in literatura cu un roman de calatorie de mare succes, "Toate panzele sus!", roman ecranizat in 1976 pentru televiziune si in 1987 pentru marele ecran, in regia lui Mircea Muresan.
O scriere importanta a autorului Radu Tudoran este si ciclul "Sfarsit de mileniu", publicat in perioada 1978-1975, ciclu ce cuprinde sapte romane: "Casa domnului Alcibiade", "Retragerea fara torte", "Iesirea la mare", "Victoria neinaripata" , "Privighetoarea de ziua", "O suta una lovituri de tun" si "Sub zero grade".
Scriitorul Radu Tudoran s-a stins din viata in data de 18 noiembrie 1992, la Bucuresti.
A.I.
editor artline.ro