Editura Humanitas a surprins din nou, de aceasta data cu un savuros ghid de proaste maniere. O carte anuntata si asteptata de ceva timp, care a fost bine primita de public, cu vanzari pe masura si comentarii pe jumatate glumete, pe jumatate triste. Pentru ca acesta este si miza "Ghidului nesimtitului", nu stii daca sa razi de umorul scriiturii sau sa te incrunti, gandind in sinea ta ca poate nu-i asa, si ce rau ar fi sa fie. |
Radu Paraschivescu, folosindu-si talentul ca pe nuiaua cu care dascalii de odinioara ii pocneau peste degete pe elevii neastamparati, ne ofera o radiografie dureros de reala a nesimtirii in lumea de astazi. Dar in locul discursurilor moralizatoare, autorul ne ofera sfaturi despre cum putem fi cat mai nesuferiti, cum ne putem transforma - in zece pasi simpli, cum suna lozinca publicitara - in persoane detestabile. Nesimtirea si personificarea ei multipla, nesimtitii, a ajuns oare singura lege si prezenta, agresiva si mereu aproape, in lipsa careia viata nu ar mai putea fi nici macar imaginata, darmite traita ? Prostia grava sau dimpotriva razareata, nesimtitul in medii diverse - ba in tramvai, ba la servici, in biserica sau teatru, acasa ori pe strada - mai poate fi oprita prin ceva ?
Poate, este intentia ascunsa a autorului, poate prin constientizare, poate prin intelegere, se poate daca intelegi tu insuti cate dintre calitatile nesimtitului ai deprins si de ce. Dar cum rusinea nu se numara printre insusirile acestei specii hibride, intre uman si caricatura, nu iti mai ramane decat sa razi si sa lupti cu armele tale. Radu Paraschivescu o face prin ras, prin ironie muscatoare, prin prezentarea in tuse groase si grele a tipului uman cu care fiecare se ciocneste zilnic.
Si cand termini cartea si iti inghiti ultimele zambete, nu poti sa nu iti pui intrebarea daca nu cumva si tu mai ai putin pana sa fii reprezentat in editia a doua a Ghidului.
Radu Paraschivescu, Ghidul nesimtitului, Editura Humanitas, Colectia Rasul Lumii, Bucuresti, 2006