Sâmbătă, 12 Martie 2011, de la orele 19:00, vă invităm la "RENCONTRES", o piesă cu un incredibil umor, care dinamitează clişeele; un spectacol epuizant, cu actori care au o condiţie fizică de maratonişti. Iar inteligenţa lor şi modul în care îşi traduc corporal poveştile, te iau prin surprindere.
Violeta Totir şi Dragos Huluba, într-un spectacol gândit, montat şi jucat chiar de ei, îşi trec multiplele personalităţi prin câteva momente febrile din istoria filmului.. Subit recognoscibile, personajele în alb-negru din zorii cinematografiei amintesc cu haz de marile poveşti de amor din "Casablanca", "Titanic", "Singing in the Rain".
Se spune că cel mai greu pe scenă este să reprezinţi lucrurile cele mai obişnuite din viaţă, acţiunile pe care oamenii le fac aproape inconştient. Reflexele zilnice şi semnele cotidianului sunt materia primă folosită de autorii spectacolului “RencontreS”. Din ele se desprinde poezia unor momente importante ale vieţii, tot ele conduc la sentimente şi stări sublime, pe care actorii le “joacă”, le “mimează” şi le “dansează” cu plăcere, ajutaţi de un al treilea personaj, care este fundalul sonor. Emoţionează prin inocenţă şi simplitate acest limbaj comic al corpurilor care îşi vorbesc şi se arată publicului cu timiditate, inventând situaţii prin care sentimentele se materializează în gest şi mişcare.
Dan Puric urmareste in stilul promovat, ca si discipolii sai, armonizarea pantomimei, mijloc principal de exprimare, cu dansul esentializat. "Rencontres" este o... "intalnire" cu harul celor ce vor sa comunice sincer si direct, emotie publicului. "Rencontres" a avut cronici favorabile şi în presa străină, după ce a participat în Cehia, la un festival Internaţional al Artelor Spectacolului, în luna octombrie a anului trecut la Festivalul Internaţional de Teatru de la CAIRO (Egipt) şi în luna noiembrie 2010 la Festivalul Internaţional de Teatru de la DRESDA (Germania).
"Rar un asemenea spectacol în lumea teatrală de azi... un comentariu fin asupra dragostei cu un umor rafinat marca sigură a unui talent inteligent". Dan Puric
Bilete si rezervari la Casa de bilete a Salii Rapsodia, str. Lipscani 53, Telefon 021-315.89.80 sau 0761.319.8193. Program 12:00 -18:00. Luni inchis.
In zilele de spectacol casa de bilete este deschisa pana la orele 19:00.