Poate ca daca Mark Wahlberg n-ar fi fost considerat marele perdant al Oscarurilor (nominalizat la cel mai bun rol secundar, pentru prestatia din „The Departed"), n-am fi apucat sa vedem in Romania „Shooter". Sau, oricum, nu foarte curand. Si ar fi fost pacat, pentru ca filmul lui Fuqua merita vazut (si) pentru alte motive.
Este adevarat ca rolul lui Wahlberg este foarte principal, chipul lui fiind prezent pe ecran iin cel putin 90% din film, dar la fel de adevarat este ca, spre deosebire de alte productii din aceasta categorie, iin care actorul din rolul principal devine un fel de logo al filmului, iin rolul lunetistului Bob Lee Swagger puteau fi la fel de bine Bruce Willis, Vin Diesel sau (mai ales) Jason Statham.
In niciun caz Al Pacino, iar cei care au dat banii pe bilet la „88 minutes" stiu exact ce vreau sa zic.
Sa nu se inteleaga cumva ca Wahlberg n-ar fi fost la inaltime! A fost, dar prestatia sa nu a fost iin sine determinanta pentru succesul filmului. Au contribuit, iin egala masura, romanul „Point of Impact" al lui Stephen Hunter, dupa care a fost scris scenariul, viziunea regizorala a lui Fuqua sau „support"-ul dat de Danny Glover.
Si daca tot l-am pomenit pe Fuqua, merita spus ca „Shooter" este primul film care se ridica la nivelul lui „Training Day", singura diferenta fiind aceea ca Denzel Washington a luat Oscarul pentru rol principal, in timp ce Wahlberg nu prea are sanse nici la nominalizarile de anul viitor.
Lasand la o parte teoria, pentru a nu induce cumva ideea ca avem de-a face cu vreo capodopera cinematografica, trebuie spus ca filmul se adreseaza iin mod special publicului masculin - avem de-a face cu un rebel din trupele speciale, care se lupta de unul singur cu sistemul corupt, folosind un intreg arsenal, la propriu si la figurat, iar fiecare scena emana un puternic parfum de testosteron.
Poate tocmai de aceea, spre surprinderea multora, filmul a primit cele mai mari ratinguri pe imdb.com din partea pustoaicelor...
Asa cum spune si titlul, e o pelicula in care impuscaturile sunt la mare pret, iar dupa reactia spectatorilor putem spune ca si-a atins obiectivul: doua ore stai tintit pe scaun. Punct ochit, punct lovit!
Lunetistul
SUA, 2007
Titlul original: Shooter
Regia: Antoine Fuqua
Scenariul: Jonathan Lemkin
Distributia: Mark Wahlberg, Danny Glover, Michael Pena, Kate Mara
Actiune, 124 minute
Rating IMDB: 6,8/10
Rating SFin: 7/10