Am ales să trec în revistă câteva discuri apărute în ultima perioadă: oricare dintre ele este un bun pretext de a petrece momente relaxante într-o după-amiază toridă de vară, fie că ne aflăm în vacanță sau nu. Sunt albume foarte deosebite unul de altul, pentru gusturi și interese deosebite.
Protagoniști români
La Editura Casa Radio au apărut de curând două discuri ce au în prim plan Orchestra Națională Radio; ambele cuprind lucrări înregistrate în concerte live, ambele cu un repertoriu rus romantic. Unul dintre ele surprinde primul concert susținut de Cristian Măcelaru în România – în 2012, pe scena Sălii Radio, un eveniment care a inclus uvertura operei “Ruslan și Ludmila” de Mihail Ivanovici Glinka și Suita “Șeherazada” de Nikolai Rimski Korsakov. Pentru cine nu știe, Cristian Măcelaru este în prezent dirijor asociat al Orchestrei Simfonice din Philadelphia, una dintre cele mai importante orchestre americane, o performanță formidală pentru acest român de 35 ani plecat să studieze în Statele Unite ale Americii la vârsta de 17 ani. Cristian Măcelaru este un dirijor cu o carismă neobișnuită, care transpare și din înregistrările de pe discul apărut la Editura Casa Radio; și trebuie menționat și faptul că în noiembrie 2015, Cristian Măcelaru va debuta la pupitrul celei mai importante orchestre americane, cea a Filarmonicii din New York, semn că se îndreaptă cu repeziciune către o carieră internațională de (foarte) mare calibru. Așa că nu pot decât să mă bucur că primul disc din cariera lui Cristian Măcelaru a apărut în România.
Pe al doilea disc semnat de Orchestra Națională Radio regăsim o lucrare mai rar prezentă pe afișele de concert: Simfonia “Manfred” de Piotr Ilici Ceaikovski, interpretată sub bagheta lui Tiberiu Soare în debutul stagiunii 2014-2015. Tiberiu Soare special a ales o lucrare pe care publicul român nu a avut ocazia să o asculte prea des, un opus tulburător inspirat de povestea lui Byron, ce s-a intenționat să fie o Simfonie fantastică a spațiului rus.
În martie 2015, casa britanică Avie Records anunța lansarea noului disc semnat de româncele Laura Buruiană și Alexandra Silocea, lucrări pentru violoncel și pian de Enescu, Prokofiev și Șostakovici. Din creația lui George Enescu, protagonistele au ales singura parte care a supraviețuit dintr-o sonată în fa minor scrisă la 17 ani, descoperită în arhivele Muzeului Enescu de compozitorul Hans Peter Turk. În luna mai 2015, BBC Music Magazine a oferit gratuit spre downloadare abonaților tocmai această sonată neterminată enesciană în fa minor, ceea ce sigur că a asigurat o promovare importantă pentru acest disc realizat de două dintre cele mai talentate muziciene române din diaspora - violoncelista Laura Buruiană este stabilită în Franța, pianista Alexandra Silocea, în Marea Britanie.
Toate aceste albume au fost difuzate la Radio România Muzical și pot fi oricând reascultate pe pagina proiectului “Votează discul de muzică clasică al anului 2015” de la www.romania-muzical.ro.
Muzică contemporană
Când vorbim despre muzica clasică contemporană, nu mulți își declară interesul pentru acest tip de artă, văzută de mulți drept o muzică disonantă, posibil de înțeles doar de către niște inițiați. Totuși, tocmai niște compozitori de muzică clasică contemporană sunt favoriții unor mari case de discuri internaționale și se bucură de vânzări-record: Ludovico Einaudi, Max Richter, Philip Glass sunt numele cele mai cunoscute.
În acest club intră, surpriză poate, și James Horner, cunoscut mai ales pentru coloanele sonore din mega-producții americane – Titanic, Avatar. Am mai scris de altfel despre Concertul “Pas de deux” pentru vioară, violoncel și orchestră de James Horner, prezent pe un disc lansat în 25 mai și rămas drept ultimul album pentru compozitorul stins din viață într-un accident de avion pe 22 iunie 2015. Cum însă argumentul principal rămâne muzica însăși, vreau doar să amintesc că acest album poate fi ascultat la Radio România Muzical luni, 3 august, de la ora 19.00 sau oricând pe site-ul campaniei “Votează discul de muzică clasică al anului 2015”.
https://www.youtube.com/watch?v=JPVzkrjyGUU
În luna iunie s-a lansat și alt disc semnat de un nume foarte rezonant: Pete Townshend, chitaristul trupei The Who. Ce legătura are Pete Townshend cu muzica clasică? Albumul se intitulează “Classic Quadrophenia” și este o versiune cu orchestrație de tip simfonic a operei rock Quadrophenia care s-a bucurat de un enorm succes în 1973. Pete Townshend afirma că noul său “Classic Quadrophenia” (unde evoluează Orchestra Filarmonicii Regale din Londra, cu Billy Idol și Pete Townshend însuși printre protagoniști) poate “revigora publicul de muzică clasică, aducând la concert oameni care altfel nu ar veni să asculte o orchestră care cântă fără lumini și focuri de artificii pe scenă”. Unii s-au îndoit deja de acest lucru: albumul nu a fost inclus în topul vânzărilor de muzică clasică din Marea Britanie, considerându-se că aceasta nu este muzică clasică. Clasică sau nu, e totuși o experiență pentru cei care au fost sau mai sunt fanii trupei The Who; că va atrage public nou către muzica clasică, rămâne de văzut.
https://www.youtube.com/watch?v=uKZ4ZyTbqio
Opera fans
Două veritabile opere clasice, cu nume mari în distribuție, s-au lansat în luna iulie.
Prima este “Turandot” de Giacomo Puccini, cu Andrea Bocelli, foarte promovatul tenor italian nevăzător pe care l-am putut asculta și la București, care interpretează rolul lui Calaf, eroul masculin care o cucerește pe recea Turandot, prințesa chineză, întruchipată de soprana americană Jennifer Wilson. Andrea Bocelli este însă un tenor care s-a afirmat mai ales în repertoriul light pop, să-l numesc, care i se potrivește foarte bine. A cânta însă “Turandot”, una dintre cele mai dificile opere pucciniene, este cu totul altceva. Doar punând în comparație celebra arie a lui Calaf din actul al treilea, “Nessun dorma”, interpretată de Bocelli și Pavarotti, și oricine poate constata diferența uriașă între posibilitățile tehnice și expresive ale celor doi (în favoarea lui Pavarotti). Dar rațiunile de marketing sunt importante, așa că înțeleg de ce s-a optat pentru un disc ca acesta, probabil tot în ideea de a atrage oameni noi către muzica clasică. Din nou rămân cu întrebarea dacă într-adevăr se și întâmplă asta....
Mai curând eu aș recomanda pentru cei care fac primii pași către muzica clasică o altă operă a cărei înregistrare a apărut în iulie 2015: “Răpirea din serai” de Mozart. În distribuție: soprana germană Diana Damrau (cu o carieră fulminantă pe cele mai importante scene europene și americane), tenorul Rolando Villazon (o super-vedetă a operei de azi, un tenor mexican cu o voce foarte frumoasă și o prezență scenică de veritabil actor) și baritonul german Thomas Quasthoff (o ocazie rară de a-l asculta cântând operă pe acest muzician de 1.34 m, cu un defect fizic evident, cu o voce impresionantă și cu discuri mai ales cuprinzând lieduri, repertoriu vocal-simfonic și ...jazz).
https://www.youtube.com/watch?v=g0Yqjkr9Big
Proiectul i se datorează tenorului Rolando Villazon care și-a propus să înregistreze alături de dirijorul Yannick Nezet Seguin (dirijorul principal al Orchestrei Simfonice din Philadelphia, cu care Cristian Măcelaru, amintit mai sus, colaborează îndeaproape) să înregistreze toate operele lui Mozart. Înaintea “Răpirii din serai” au fost “Don Giovanni” și „Cosi fan tutte”, apărute în 2012 și 2013, plus un album cu arii de concert de Mozart, lansat în 2014.
A cânta Mozart e (foarte) greu, în pofida impresiei de lejeritate și ușurință pe care o lasă muzica. Dar cântăreții pe care-i puteți asculta pe acest disc trec testul mozartian și recrează cu umor, strălucire și bonomie o poveste orientală foarte la modă în vremea lui Mozart.
Discurile prezentate sunt disponibile și în România, în magazinele de specialitate și pe site-urile getmusic.ro si emag.ro .
Cristina Comandașu
Iulie 2015
