Teatrul Odeon continua proiectul Filmul pe scena inceput in decembrie 2010 la Sala Studio, sub coordonarea regizoarei Andreea Valean. Prima parte l-a avut ca invitat pe scenaristul si regizorul Razvan Radulescu (Networking Friday, 2007, Ciao Bambina, 2008, Felicia, inainte de toate, 2009), alaturi de opt actori selectionati in urma unui casting. Filmul pe scena 2 a beneficiat de prezenta regizorului Florin Serban (Angel şs Emigrant in 2009, Eu cand vreau sa fluier, fluier in 2010) si a catorva cursanti de la Scoala de Actorie pe care acesta o conduce.
Daca primele intalniri s-au bazat pe analiza procesului de filmare dand astfel posibilitatea regizorilor de film sa repete si sa-si prezinte munca in fata unui public dornic sa cunoasca laboratorul de creatie, Filmul pe scena 3 ofera celor interesati sansa de a fi martori la o filmare reala realizata de o intreaga echipa de productie, ce va avea loc in Sala Studio, pe 12 martie, incepand cu ora 18.00.
Leontina Vaduva va sustine un Masterclass care va fi filmat si va face parte integranta din pelicula Pozitia copilului, regia Calin Netzer, scenariul Razvan Radulescu si Calin Netzer, producator Parada film.
Locurile vor fi limitate, iar intrarea se va face doar pe baza confirmarii de participare la adresa de e-mail: odeon.art@teatrul-odeon.ro pana cel mai tarziu joi, 8 martie.
Nascut la Petrosani in 1975, Calin Netzer emigreaza la varsta de 8 ani in Germania impreuna cu familia, stabilindu-se la Stuttgart. Dupa absolvirea liceului, in anul 1994, se intoarce in Romania si devine student al Academiei de Teatru si Film din Bucuresti, sectia Regie - Film. in 1999 obtine diploma de regizor de film. Castiga premii la Locarno si Salonic dar si la Tiff cu filmele Maria si Medalia de onoare. A semnat regia si uneori scenariul unor filme ca: Mingea de carpa (1994), Ochi uscati (1995), Linia fierbinte (1995), Hot Line (1996), Maria (1997), Zapada mieilor (1998), Medalia de onoare (2009).
A. A.
editor artline.ro
7 martie 2012