Creditul total alocat pentru sapte proiecte de Lungmetraj de fictiune este de 8.000.000 lei. Pentru sectiunea Debut, cu patru proiecte, se aloca un credit de 3.600.000 lei. La sectiunea Scurtmetraj de fictiune s-au alocat 1.000.000 lei pentru sase proiecte. Sectiunea Documentar si animatie lung si scurtmetraj include cinci productii documentare si una de animatie, pentru care se aloca 2.250.000 lei. S-au ales opt proiecte de dezvoltare, cu un credit total de 150.000 lei.
Suma totala a creditului alocat este de 15.000.000 lei. In 18 luni trebuie incheiat contractul intre producator si CNC. Cineastul Nae Caranfil este in topul proiectelor castigatoare cu "Alice in tara tovarasilor" - producator Domino Film. Caranfil semneaza scenariul, urmand sa regizeze acest film. Juriul a acordat pentru scenariu nota 8,73, iar creditul alocat este de 1.920.000 lei.
Proiectul a primit cel mai mare punctaj - 57, 25.Al doilea proiect in topul lungmetrajelor de fictiune este "Sunt o baba comunista", producator MediaPro Pictures, scenariul Lucian Dan Teodorovici, regia Stere Gulea, care va primi de la CNC suma de 1.600.000 lei. Urmatoarele cinci titluri selectate la sectiunea lungmetraje de fictiune sunt: "Medalia de onoare", producator Scharf Advertising, scenariul Tudor Voican, regia Calin Netzer; "Domnisoara Cristina", producator MDV Film, scenariul si regia Adrian Istratescu-Lener; "Ceva bun de la viata", producator MediaPro Pictures, scenariul Rasvan Popescu, regia Dan Pita; "Acvariul domnului U", producator Castel Film, scenariul si regia Ovidiu Georgescu si "Recviem pentru un evreu", producator Castel Film, scenariul Adrian Lustig, regia Alexa Visarion.
La sectiunea Debut lungmetraj de fictiune au fost selectionate patru proiecte: "Cea mai fericita fata din lume, Hi Film Production, scenariul Augustina Stanciu si Radu Jude, regia Radu Jude; "Cealalta Irina (Alegerea)", producator Fundatia Arte Vizuale, scenariul Ileana Muntean, Andrei Gruzsniczki, Mircea Staiculescu, regia Andrei Gruzsniczki; "Eu cand vreau sa fluier, fluier", producator Strada Film, scenariul Catalin Mitulescu, regia Florin Serban si "Periferic", producator Saga Film, scenariul Cristian Mungiu si Ioana Uricariu, regia Anatol Reghintovschi.
La sectiunea Scurtmetraj de fictiune s-au alocat 1.000.000 lei pentru sase proiecte, printre scenaristii acestora numarandu-se Cornel Mihalache, Cristian Mungiu, Hanno Hofer. Directorul CNC, Eugen Serbanescu, a spus ca urmatoarea sesiune - a doua, pe anul 2007 - va avea loc in noiembrie - decembrie, si a solicitat producatorilor sa se inscrie pentru care va fi alocata o suma asemanatoare - circa 15.000.000 lei.
Comisia de selectie a proiectelor cinematografice pentru productia si dezvoltarea de proiecte pentru sectiunea filmelor de fictiune de lung si scurtmetraj a fost formata din criticii Magda Mihailescu si Laurentiu Bratan, criticul literar Dan C. Mihailescu, producatorul Doru Mitran si actorul Vlad Radescu. Din comisia de selectie a proiectelor cinematografice pentru productia si dezvoltarea de proiecte pentru sectiunea filmelor documentare si de animatie au facut parte antropologul Adina Bradeanu, regizorii Laurentiu Damian si Florin Iepan.