Primele zile ale noului an aduc pe afisul Teatrul National "I.L.Caragiale" din Bucuresti cateva dintre cele mai apreciate comedii din repertoriul teatrului.
La Sala Mare sunt programate trei seri la rand, trei spectacole deconectante, potrivite cu spiritul sarbatorilor de iarna, spectacole care ofera spectatorilor de toate varstele o buna ocazie de a merge la la teatru in familie, sarbatorind cu relaxare si buna dispozitie inceputul unui nou an.
"S-a sfarsit cum a-nceput", amintind de nastrusnicia celebrului cuplu de comici Stan si Bran, spectacolul din 6 ianuarie (ora 20.00), ne va prinde intr-un carusel de intamplari hazlii, generate de o competitie arhetipala: cine-i mai napastuit intr-o casnicie, femeia sau barbatul ? Cine poarta povara acestei raspunderi si cum reuseste sa se achite de sarcinile ce-i revin? Raspunsurile ne sunt servite, printre cascade de ras, de cei doi intepreti Mihai Constantin si Daniel Badale, precum si de actrita Victoria Dicu, in viziunea lui Horatiu Malaele, regizorul.
"Sanziana si Pepelea", spectacolul din 7 ianuarie, ora 20.00, bazat pe arhicunoscutul basm romanesc, se adreseaza deopotriva celor mici si celor mari: pentru acestia din urma conotatiile politice si aluziile picante vor face deliciul vizionarii acestei povesti tratate in cheie moderna de Dan Tudor, aici doar in postura de regizor, cu o distributie bogata, din care amintim cateva nume: Mircea Albulescu, Razvan Oprea, Ileana Olteanu, Monica Davidescu, Magda Catone, Marius Bodochi, Armand Calota, Silviu Biris, Ovidiu Cuncea, Afrodita Androne, Orodel Olaru. Muzica, dans, pantomima, culoare - intr-un cuvant o feerie in care toate se imbina cu multa fantezie pentru a va oferi o ora si jumatate de bucurie contaminanta.
"Molto gran′ impressione", in 8 ianuarie (ora 20.00) in regia aceluiasi inventiv Dan Tudor, ne readuce in fata ochilor o lume practic necunoscuta, cea de la inceputurile teatrului romanesc.
La toate aceste spectacole s-au pus in vanzare si bilete cu pret redus pentru elevi, studenti si pensionari (6 lei).
Sursa foto: website-ul Teatrului National "I.L.Caragiale" din Bucuresti
D.T
editor artline.ro
4 decembrie 2011