In momentul in care trupele sovietice au intrat in Praga, Toma Pavel - pe atunci cercetator la Academie -a inteles ca regimul comunist va deveni tot mai opresiv, iar mijloacele de exprimare tot mai limitate.
Pentru un filolog, aceasta era o drama ireparabila. Ajuns in lumea libera, cariera sa a cunoscut o evolutie fulminanta: doctorat la Paris, profesor de literatura in Canada, si apoi la universitatea din California si la Princeton.
Astazi, este profesor la universitatea din Chicago, considerata intre primele zece din lume, unde preda in Departamentul de limbi si literaturi romanice si in cunoscutul "Committee on Social Thought".
A publicat mai multe carti de referinta in domeniu si spune ca majoritatea anglicismelor care au invadat limba romana vor disparea in timp.
Alungat de tancurile sovietice
Cariera profesorului nu a inceput sub o zodie buna. In deceniul sase, partidul - inca nesigur pe propriile forte - a decis ca literatura sa fie complet subordonata ideologic.
Admis la Facultatea de Filologie din Capitala in 1957, gaseste un refugiu in lingvistica, domeniu care depindea mai putin de capriciile puterii. Deschiderea din 1964 il gaseste la unul dintre Centrele de Cercetare ale Academiei Romane. Reuseste sa publice in presa literara si sa tipareasca "Fragmente despre cuvinte", un eseu despre caracterul viu, trait, al limbajului.
In aceasta perioada i-a frecventat pe membrii Cercului de la Sibiu - Ion Negoitescu, Cornel Regman si Stefan Augustin Doinas. Devine un apropiat al lui Nicolae Steinhardt, care ii insufla pasiunea libertatii.
Ofensiva sovietica din Cehoslovacia a reprezentat un moment decisiv in viata profesorului. Prevazand instaurarea unei insuportabile cenzuri politice, s-a hotarat sa priveasca tot mai insistent peste granita. Dupa numeroase insistente, obtine permisiunea de a-si vizita bunica in Franta, unde aceasta traia de mai multa vreme.
Paris, California, Princeton, Chicago
"Am ajuns la Paris in 1969. Am asistat la epilogul miscarilor studentesti ale anului 1968, gustand din amestecul de strictete si dezordine care face farmecul vietii din Franta.M-am inscris la doctorat la Paris si am obtinut un post la universitatea din Ottawa, in Canada. Doua lucruri m-au facut sa raman in strainatate. Pe de o parte, am descoperit ce inseamna libertatea. La Ottawa, eram un debutant, in plus strain si totusi, in colaborare cu cativa colegi, am reusit sa reformam complet catedra de lingvistica, care a devenit una dintre cele mai reputate din Canada. In timp ce in Romania situatia se inrautatea de la an la an", spune profesorul.
Dupa publicarea unor carti in limba engleza, i se ofera posibilitatea de a preda in California si, ulterior, la Universitatea Princeton. Din 1998 este profesor la universitatea din Chicago.
Cariera
Absolvent la Bucuresti, invitat la Harvard
1941 - se naste Toma Pavel, la Bucuresti1962 - absolvent al Facultatii de Filologie in cadrul Universitatii Bucuresti1969-1971 - doctorat sustinut la Scoala de inalte studii si stiinte sociale din Paris1977-1981 - profesor de lingvistica la universitatea din Ottawa 1981-1986 - profesor de Studii literare la Universitatea Quebec, din Montreal1986-1990 - profesor de literatura la Universitatea California1990-1998 - profesor de literatura franceza si comparata la Universitatea Princeton1998 - profesor in Departamentul de literaturi si limbi romanice de la Universitatea din Chicago. Aici a predat o serie de cursuri printre care: "Viata intelectuala si viata literara in Franta secolului al XX-lea", "Pascal", "Romanul in secolul al XIX-lea" etc.A fost profesor-invitat la College de France, Harvard si Universitatea din AmsterdamA publicat numeroase carti, printre care "Fictional Worlds", "Le Mirage linguistique", "La Pensee du roman", "Le Miroir persan", "La Sixieme branche".
INTERVIU
"Corectitudinea politica este una dintre formele contemporane ale intolerantei"
EVZ: Tinerii nu merg in excursie, ci in "trip", lucrurile sunt "cool" si se saluta cu "hello". Toma Pavel: Si pe mine ma uimeste evolutia limbii. Cand eram tanar, citeam cu evlavie Psaltirea Scheiana si Codicele Voronetean, cronicile lui Ureche si Costin, proza lui Negruzzi.
Moda italianizanta a lui Eliade-Radulescu, latinismele scolii ardelene, frantuzismele de care isi batea joc Alecsandri ma faceau sa rad. Aceste mode au trecut, unele lasand insa urme perfect acceptate. Anglicismele actuale, oricat de ridicole ar fi, vor cunoaste fara indoiala acelasi destin. Majoritatea vor disparea, cateva vor ramane.
Romania pare sa se alinieze practicilor impuse de "politicile corecte"...Corectitudinea politica este una dintre formele contemporane ale intolerantei. Ce poate fi politica daca nu cautarea libera a binelui comun?
Simpla idee ca, in acest domeniu, pot exista propozitii pururea corecte si altele pe veci incorecte, deci primejdioase, inumane, este un abuz care, dupa mine, nu poate duce la nimic bun.
Ce carti ati recomanda liceenilor?Fiului meu, la acea varsta, i-au placut enorm "Mizerabilii", de Victor Hugo, "Mandrie si prejudecata", de Jane Austen, "Marile sperante", de Dickens, si "Crima si pedeapsa", de Dostoievski. Adaug "Rinocerii", de Ionesco.
Cum ati ajuns sa predati la mari universitati ale lumii?Cheia succesului nu s-a schimbat de pe timpul cand mama mea imi recomanda sa fiu serios si silitor, iar profesorul meu de lingvistica Alexandru Niculescu ma invata ca nu este neaparat nevoie sa fii la moda, ci sa cauti adevarul.
In America am invatat sa fac diferenta dintre cultura producatorilor, care ingrijesc si fructifica fiecare bucata de pamant ce le-a fost data in grija, si cultura consumatorilor, care circula prin piata si sunt la curent cu toate noutatile.
SUA se intereseza tot mai mult de Romania. Ne vom impregna de stilul lor de viata? Romania se afla la marginea unei regiuni pe care, actualmente, Statele Unite o considera extrem de instabila si de primejdioasa. In contextul Orientului Apropiat, Romaniei i se ofera posibilitatea de a deveni un aliat american pretios.
Privitor la stilul de viata, o atmosfera mai destinsa, un mod mai direct, mai spontan de a privi raporturile dintre oameni sunt consecinte, as spune inevitabile, ale egalitarismului contemporan, in special in varianta americana.
Care ar trebui sa fie atitudinea Romaniei?Cred ca in trecut Romania a actionat foarte intelept cand s-a apropiat de puteri departate, si nu vecine, ca de exemplu, in secolul al XIX-lea, cand prefera Franta, tara care sprijinea Romania fara sa o poata domina.
In ziua de azi, tarile mari nu mai fac efortul de a le cuceri pe cele mici, dat fiind ca acestea cad singure in genunchi si renunta la independenta.
Deoarece Romania va fi incorporata in Europa, interesul ei este sa lege prietenii cu puteri situate departe si in afara Europei, puteri care ar putea, la nevoie, sa o sprijine.
Cum va explicati violenta exacerbata a limbajului din filmele americane?In imensa lor majoritate, ele nu reprezinta deloc, dar absolut deloc viata reala din America, ci pun in scena o lume imaginara foarte diferita de realitate.
Si in Statele Unite (poate cu exceptia New York-ului) si in Canada viata decurge lent, automobilele avanseaza domol, oamenii sunt calmi, treburile se fac cu mare rabdare si cu mult inainte de termen.
Filmele prezinta, dimpotriva, o viata rapida, curse nebunesti de automobile, crime, violenta. E poate o forma de compensatie pentru existenta molcoma, chibzuita a americanilor.
De ce nu mai comunicam prin cuvinte, ci mai mult prin intermediul imaginilor, gesturi?Cred ca intotdeauna oamenii au comunicat mai degraba prin gesturi, priviri, mimica. In tinerete am facut parte dintr-o echipa care studia graiurile din nordul Olteniei si din regiunea Tarnavelor.
Mergeam din sat in sat si inregistram limba vorbita simpla, concisa, de o mare frumusete. As spune ca in carti sau la radio vorbirea, inlocuind gestul si imaginea, isi poate permite sa fie bogata, complicata chiar. Dar la televiziune? Acolo frazele sofisticate suna pompos, snob, stilul direct e mult mai eficace.
Dilema
Razboiul clasicului cu modernitatea
Borges spunea: "Nu ma consider contemporan cu suprarealismul, dadaismul, imagismul sau cu bufoneriile atat de respectate ale literaturii. Ma gandesc la literatura in termenii secolului al XIX-lea. Sunt un admirator al lui Bernard Shaw si al lui Henry James". Credeti ca exista un razboi al "noului" cu "vechiul", al clasicilor cu modernitatea? Si eu sunt un admirator al lui Henry James. Si al prozei secolului al XIX-lea. Si al secolului al XVIII-lea, si al XVII-lea si asa mai departe pana la Adam si Eva. Operele de arta ale trecutului ma umplu de admiratie pentru ca simt in ele dorinta artistului de a intelege felul de a fi al oamenilor, respectul lui pentru meserie si atentia fata de public.
Din timp in timp, nevoia de a inova se manifesta, bineinteles, dat fiind ca artistii voiau sa prinda mai bine adevarul si sa-l exprime mai exact. De o vreme incoace, poate de 100 de ani, dorinta de a inova a devenit insa obsedanta.
Conteaza mai putin cum artistul sesizeaza natura umana decat descoperirea unei forme noi, spectaculoase, dar care adesea nu spune mare lucru. Intregi domenii artistice au fost, as zice, distruse de aceasta obsesie. In primul rand, muzica serioasa, care s-a indepartat cu totul de urechea si de inima oamenilor. Nu e de mirare ca aniversarea lui Mozart, anul acesta, are un asemenea succes.Petre Badica
