Deviza regala: “DEO JUVANTE”
“CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU”
(Vehiul blazon)
(Noua stema)
Organizarea politica: Monaco este monarhie constitutionala incepand din anul 1911. Executivul este format din Ministru de Stat (seful guvernului), care prezideaza peste un Consiliu de Guvernamant (Cabinetul). Ministrul de Stat este un cetatean francez ales de Print din mai multi candidati propusi de Guvernul francez. Sub constitutia din 1962, printul imparte puterea cu un parlament unicameral. Cei 24 de parlamentari sunt alesi prin vot universal pe o perioada de 5 ani. Lucrarile locale sunt vegheatae de un Consiliu Comunal care are 15 membrii alesi si este condus de primar. Monaco a primit primul ambasador din alta tara pe 16 februarie 2006 din partea Frantei. Aceasta vine dupa atat timp chiar daca principatul a avut reprezentare in alte state si in Consiliul Natiunilor Unite.
Principatul Monaco, cunoscut cu numele de Munegu in dialectul local, este a doua cea mai mică tara din lume, situată între Marea Mediterană şi Franţa, pe Riviera franceză sau Coasta de Azur. Consistând mai ales din vechiul oraş Monaco şi zonele construite ulterior, este şi cea mai dens populată ţară din lume.
Fondatorul dinastiei este Othon Canella, devenit consul de Geneva in anul 1133. Fiul acestuia, Grimaldo va fi, la randul sau, consul si este cel care da numele dinastiei, deoarece mostenitorul sau – Oberto – transforma prenumele tatalui sau in nume de familie.
Fiind partizana guelfilor, familia Grimaldi este alungata din Genova in urma infrangerii suferite de acestia in razboiul cu ghibelinii din anul 1297. Francois Grimaldi reuseste, insa, sa puna stapanire pe fortareata de la Monaco, deghizandu-se in calugar franciscan si intrad prin inselaciune. Evenimentul s-a produs in noaptea de 8 spre 9 ianuarie 1297 si este celebrat ca eveniment fondator al destinului familiei Grimaldi pe blazonul Principatului.
Descendenta masculina a familiei Grimaldi se stinge odata cu moartea printului Antoine I (1661-1731). In Principatul Monaco transmiterea coroanei se face in descendenta legitima a printului domnitor, in ordinea primogeniturii, prioritate avand sexul barbatesc. Femeile pot intra la succesiune cu conditia ca descendentii lor sa ia numele si armele familiei Grimaldi. Succesiunea prin efectul casatoriei nu poate fi atribuita decat unei persoane de nationalitate monegasca sau franceza. Acestea fiind conditiile, in cazul printului Antoine I, care a avut numai fete, succesiunea a fost facuta prin casatoria fiicei celei mai mari, Louise Hippolyte, cu Jacques de Goyon Matignon, care adopta numele si armele familiei Grimaldi si devine Jacques I, print de Monaco.
Incepand din anul 1720 descendentii acestuia s-au succedat fara probleme, adoptand, la randul lor, numele si armele familiei Grimaldi: Honore III, Honore IV, Honore V si Florestan I (1785 - 1856).
Dupa revolutia din 1848, Florestan I pierde fiefurile de la Menton si Roquebrune, care vor fi alipite la Franta. Desi Franta plateste 4 milioane de franci despagubiri Principatului Monaco, acesta ramane cu 9/10 din teritoriul sau si cu o populatie estimata la 1443 locuitori, inaintand vertiginos spre ruina.
Este un moment crucial pentru Principat, moment ce a fost depasit cu succes prin punerea in aplicare a genialei idei a printului Charles III, succesorul lui Florestan I, care transforma teritoriul intr-o statiune de cura termala. Ajutat de agentul de schimb de la Bordeaux, Francois Blanc, acesta infiinteaza in anul 1863 Societatea Bailor de Mare (SBM), dupa modelul german. In decurs de numai cativa ani Principatul cunoaste o dezvoltare spectaculoasa: apar hotelurile de lux, un cazinou, o opera etc.
Dupa moartea lui Charles III, ajuns complet orb la batranete, tronul ii revine fiului acestuia: Albert I[1], nascut la 13 noiembrie 1848 la Paris.
Lui Albert I de Monaco ii revine meritul de a fi acordat locuitorilor sai prima Constitutie, dar a ramas in istorie mai ales datorita explorarilor marine.
In timpul razboiului din 1870 Albert serveste in flota Nordului, in slujba Frantei si obtine gradul de locotenent de vas de razboi si crucea Legiunii de Onoare. Cinci ani mai tarziu va lua decizia de a naviga numai in scopuri pasnice si se va dedica oceanografiei. Astfel ca organizeaza 28 de campanii oceanografice, strabatand Mediterana si Atlanticul, alaturi de o pleiada de specialisti. Studiile efectuate in decursul acestor campanii vor sta la baza descoperirii anafilaxiei[2], iar cercetarile asupra curentilor marini vor servi Aliatilor in timpul razboiului, ajutand la detectarea minelor germane.
Printre realizarile sale de exceptie se numara: infiintarea unui institut si a unui muzeu oceanografic in 1910, a unui institut de paleontologie umana la Paris, a institutului international pentru pace in 1903 (sta la baza crearii ONU) si a oficiului de cooperare internationala in domeniul politiei (precursorul interpolului de astazi).
Toata viata printul a fost un om activ si dedicat, un inovator pasionat de cercetare si stiinta. Nu e de mirare ca cele doua casnicii pe care le-a avut au fost esuate. Prima sa sotie, lady Mary Victoria Douglas Hamilton il paraseste la numai patru luni de la casatorie, nu inainte de a-i darui un fiu – Louis, care va urma la domnie.
Marie Alice Heine, cea de-a doua sotie a lui Albert, nepoata celebrului poet german Heinrich Heine, il va insela aproape fatis cu unul dintre cei mai de temut seducatori ai vremii – compozitorul Isidore Cohen, un personaj cocosat de 1.50 m.
Legatura care provoaca un scandal public va sta la baza separarii perechii princiare, in 1902. Albert va sterge orice urma a trecerii Alicei prin viata lui: va smulge portretele acesteia de pe pereti, va elimina toate documentele care-i mentionau numele din arhiva princiara. Va merge pana intr-acolo incat va reboteza o specie de trandafiri din gradina exotica a castelui, care-i purta numele.
Cuplul nu a divortat insa niciodata, iar Alice va ramane printesa de Monaco pana la moarte.
Albert se stinge din viata la 26 iunie 1922, ultimele sale cuvinte fiind reprezentative pentru intreaga sa existenta: „Sa lucram!”
Louis II s-a nascut la 12 iulie 1870 la Baden Baden si a crescut departe de tatal sau, cu care, in scurtele intrevederi, nu a reusit sa se inteleaga niciodata. Face studiile la Paris si urmeaza cariera militara. In anul 1922, anul urcarii sale pe tron, va renunta la acesta cariera, pe care o incheie cu gradul de general de brigada.
Printul va conduce tara de departe, el preferand sa locuiasca la Marchais, unde-si instaleaza un telegraf pentru a mentine legatura cu guvernul.
Perioada in care va domni va fi una dintre cele mai dificile perioade din istoria Principatului. Monaco este marcat de doua razboaie, de amenintarile lui Mussolini, care isi doreste sa ocupe teritoriul si de criza economica pe care o traverseaza, odata cu scaderea dramatica a veniturilor SBM, in urma dezvoltarii cazinourilor italienesti si frantuzesti.
Louis face fata acestor dificultati reusind sa redirectioneze economia catre turism si sport si sa dejoace planul lui Mussolini, care planuise o lovitura de stat in anul 1942. ulterior Monaco este ocupat de trupele germane, pentru a fi eliberat la 3 septembrie 1944.
In ceea ce priveste viata de familie, printul se casatoreste tarziu (24 iulie 1946), in cel mai discret mod cu putinta, cu actrita Ghislaine Dommanget, cu 35 de ani mai tanara decat el. Dupa trei ani de convietuire, Louis se stinge din viata in palatul princiar, la 9 mai 1949.
Singura sa fiica se naste dintr-o legatura extraconjugala, pe care printul a avut-o cu animatoarea de cabaret, Marie Juliette Louvet in 1897. Charlotte, nascuta la 30 septembrie 1898, este recunoscuta imediat de print, care se ocupa ulterior de educatia ei. La 19 martie 1920 Charlotte se casatoreste „impotriva vointei ei” (asa cum va declara mai tarziu) cu Pierre de Polignac, casatorie in urma careia se nasc doi copii: Antoinette (1920) si Rainier (1923). Cei doi nu s-au inteles niciodata, avand caractere total diferite: ea nonconformista, spontana si excentrica, el sobru si scortos. Drept urmare in anul 1933 Charlotte si Pierre divorteaza, iar copiii sunt incredintati bunicului lor, printul Louis.
Rainier III se naste la 31 mai 1923 si devine print mostenitor odata cu renuntarea mamei sale la drepturile dinastice in 1944. A avut o copilarie nefericita, marcata de neintelegerile dintre parinti si o adolescenta cel putin la fel de trista. In anul 1935 este inscris la colegiul englez de la Summer Fields in Sussex, unde se practicau pedepsele corporale, iar mai apoi este transferat la o scoala particulara in Stowe, langa Oxford, unde este maltratat de catre colegi, care il poreclesc „micul grasun Monaco”. In 1939 este inscris la celebrul colegiu elvetian de la Rosey, unde reuseste sa-si gaseasca echilibrul. Isi continua studiile la Universitatea Montpellier, in Franta, unde obtine diploma “Bachelor of Arts” si in final urmeaza cursurile Institutului de Studii Politice din Paris.
La 9 mai 1949 devine print mostenitor al Principatului Monaco.
Rainier Louis Henri Maxence Bertrand de Grimaldi si-a condus Principatul - unul din cele mai mici state independente din lume - vreme de 5 decenii si jumatate. Ca sef de stat, Rainier a avut de rezolvat numeroase probleme. La presiunile Frantei a luat masuri pentru combaterea evaziunii fiscale, dar a reusit sa mentina nivelul scazut al impozitelor, atragand in principat cei mai bogati oameni din lume. Sub administratia lui, constitutia monegasca a fost modernizata - adusa, dupa cum spunea un comentator, din secolul al XVII-lea in secolul al XIX-lea.
De tanar a avut o lunga poveste de dragoste cu actrita franceza Gisele Pascal. A fost un impatimit al jazzului si al studierii oceanelor, finantand ulterior Institutul Oceanografic Jacques Cousteau, din Monaco.
Printul Rainier s-a casatorit in 1956 cu diva americana Grace Kelly, nascuta pe 12 noiembrie 1929, la Philadelphia. Este cea de-a treia fiica a milionarului John Brendan Kelly si al campioanei olimpice Margaret Kelly si nepoata scriitorului american George Kelly.
Nunta celor doi este considerata evenimentul monden al secolului. Imbracata intr-o rochie somptuoasa, creata de Helen Rose, Grace atrage atentia, devenind un adevarat simbol. Dupa casatorie renunta la actorie, dedicandu-se familiei si indatoririlor de printesa. Aduce pe lume trei copii: Caroline, Albert si Stephanie, cu care va avea o relatie foarte stransa. Se implica din ce in ce mai mult in actiuni caritabile, in special in cadrul Crucii Rosii si pune bazele unor proiecte de ajutorarea tarilor sub-dezvoltate. In 1964 creeaza "Fundatia Printesa Grace de Monaco", care se va ocupa de sustinerea finanaciara a Academiei de Dans Clasic. Prin intermediul fundatiei, tinerii talentati din toata lumea primesc burse de studiu si chiar sunt ajutati sa isi gaseasca apoi contracte de munca.
Pe 13 septembrie 1982, in timp ce conducea masina, Printesa Grace sufera un accident cerebral. Moare o zi mai tarziu, cand Printul Rainier este nevoit sa ia o decizie dureroasa de a o deconecta de la aparatele care o tineau in viata.
Printul Rainier lasa in urma un principat mai divers si mai stabil, fascinant ca intotdeauna, dar a carui independenta nu este nici pe departe asigurata.
Rainier va fi urmat de printul Albert, care a preluat oficial regenta de la 31 martie 2005.
Albert I s-a nascut la 14 martie 1958, eveniment salutat cu 101 lovituri de tun, trase din fortul Antoine. Este mai degraba timid, comparativ cu surorile sale, galagioase si neastamparate. Educatia si-o incepe in interiorul palatului, intr-o scoala special amenajata. Urmeaza apoi o scoala comunala, liceul Albert I din Monaco si isi face stagiul la Scoala Navala Franceza, la bordului vasului Jeanne-d’Arc. A studiat apoi stiintele politice in SUA, a activat in Paris si in New York si in marina franceza.
Pasionat fiind de sport, a participat la numeroase competitii, printre care raliul Paris-Dakkar din 1985 sau Jocurile Olimpice, unde a fost prezent de patru ori la intrecerile de bob, castigand locul 7 la campionatul mondial pentru acest sport.
Desi are un caracter timid, fiind usor eclipsat de cele doua surori ale sale si suferind de o balbaiala discreta, Albert I se bucura de o mare popularitate in randul populatiei principatului, datorita accesibilitatii sale.
Albert a fost implicat intr-un scandal amoros, care putea sa-l coste tronul, cu o stewardesa de origine africana, cu care are un fiu nelegitim. Albert de Monaco, supranumit "Printul Playboy" din cauza numeroaselor sale aventuri, care mai de care mai deocheate, si-a recunoscut in vara trecuta fiul nelegitim, Alexandre, nascut din relatia cu Nicole Coste, stewardesa franceza de origine togoleza. Alexandre nu-i va purta numele si nu va avea dreptul sa-i succeada la tron. Vestea ca are un fiu i-a multumit pe locuitorii din Monaco, ingrijorati de faptul ca printul, in varsta de 47 de ani, ar putea fi homosexual.
In ciuda scandalurilor provocate de aventurile sale, Albert II preia conducerea Principatului Monaco, la 20 noiembrie 2005. Imbracat intr-un costum gri, camasa si cravata albe, printul Albert al II-lea si-a facut intrarea in sala tronului din Palatul regal unde au avut loc ceremoniile oficiale de urcare pe tron, care au durat trei zile. Aici, in prezenta membrilor familiei regale, suveranul a primit omagiile inaltilor functionari de stat reprezentand Administratia Principatului. Printul a purtat colierul Grande Maitre de Saint Charles si a ascultat discursul de omagiere rostit de premierul Jean-Paul Proust, aceasta reprezentand forma moderna a juramantului de fidelitate pe care inainte il depuneau toti functionarii de stat si pe care Albert al II-lea l-a simplificat.
Cand a fost inscaunat, Printul le-a promis monegascilor ca se va casatori, dar numai atunci cand va gasi femeia ideala, care trebuie sa semene cu mama sa, celebra Grace.
[1] Albert I si Nicolae II al Rusiei sunt singurii monarhi absoluti ai Europei pana la aceasta data.
[2] Sensibilitate crescuta a organismului mamiferelor fata de administrarea repetata de substante straine.
