Manifestarea, organizată de Institutul Cultural Român din Lisabona şi Asociaţia FilmeCouture din Portugalia, se va desfăşura, succesiv, în trei dintre cele mai importante centre culturale lusitane: Coimbra, Porto şi Lisabona. Vor fi incluse lungmetrajele: "Moartea Domnului Lăzărescu" (Cristi Puiu), "Hârtia va fi albastră" (Radu Muntean), "A fost sau n-a fost" (Corneliu Porumboiu) şi "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii" (Cătălin Mitulescu). Din program mai fac parte documentarele "Marele jaf comunist" (Al. Solomon) şi "Decreţeii" (Florin Iepan), precum şi scurtmetrajele "Lampa cu căciulă" (Radu Jude), "Visul lui Liviu" (C. Porumboiu), "Călătorie la oraş" (C. Porumboiu), "Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea" (Cristi Puiu), "Turkey Girl" (Cristi Mungiu) şi "Trafic" (Cătălin Mitulescu). "Cele 12 filme selectate pentru acest festival, premiate la competiţii internaţionale, au drept numitor comun schimbările din societatea românească din ultimii ani", au precizat organizatorii. Ideea creării acestui eveniment s-a născut în primăvara lui 2006, când s-au pus bazele unui parteneriat între cele două instituţii. În 2006, Asociaţia FilmeCouture din Portugalia a iniţiat un program de prezentare a celor mai semnificative producţii de scurtmetraj naţionale şi internaţionale, care a inclus şi pelicula românească "Canton", în regia lui Constantin Popescu. De asemenea, în 2006, "Moartea Domnului Lăzărescu" a obţinut Menţiunea de Onoare a Marelui Premiu al Oraşului Lisabona în cadrul celei de-a treia ediţii a Festivalului Internaţional al Filmului Independent intitulat IndieLisboa. În cadrul celei de-a patra ediţii a Festivalului IndieLisboa 2007, filmul regizorului Radu Jude "Lampa cu căciulă" a obţinut Marele Premiu la secţiunea Internaţională pentru scurtmetraje.