Primim de la Institutul Elie Wiesel:

Am citit cu perplexitate textul, care se recomanda a fi marturia unei persoane ce a trait in Romania anilor ‘40, aflandu-se in anturajul lui Iuliu Maniu, personalitate de prim rang a Partidului National Taranesc. Intrucat este o marturie, firesc mesajul este incarcat de subiectivitate si, nu de putine ori, realitatea istorica este denaturata de memoria personalitatii autorului. De aceea nu vrem sa comentam acuratetea textului, a evenimentelor relatate etc. Ceea ce frapeaza insa este scopul pentru care el a fost scris: reabilitarea maresalului Antonescu.Desi prezentat in ziar ca fiind un text "care aduce niste precizari importante privind soarta evreilor romani din timpul celui de al Doilea Razboi Mondial", redactorii suplimentului "Aldine" omit sa mentioneze ca el a fost scris in 1982, in revista "Le monde juif" (Paris) si in multe din datele sale istorice este depasit de documentele istorice intrate in circuitul public, studiile si cercetarile dedicate acestei probleme dupa 1990.Un singur exemplu. Afirmatia "ca guvernul de la Bucuresti nu a organizat niciodata masacre ale evreilor pe teritoriul romanesc" este contrazisa flagrant de cercetarile recente. Mentionam numai Pogromul de la Iasi, iunie 1941, unde au murit cca 13000 de evrei si unde responsabilitatea lui Antonescu si a institutiilor statului roman este probata documentar. (a se vedea de exemplu, CISHR, Raport final, Edit Polirom, Iasi, 2005). Exista, de asemenea, unele aprecieri ce se contrazic. La inceputul articolului citim ca "regimul personal al maresalului Ion Antonescu nu a fost rasist", iar pe parcurs aflam ca evreilor li se interzisese sa fie incorporati in armata "din cauza politicii de discriminare rasiala".Nici chiar renuntarea la "solutia finala", pe care autorul o prezinta ca fiind piesa centrala a demersului sau, nu a fost in 1944, ci in octombrie 1942.In fapt, intregul text este o insailare de amintiri, in cea mai mare parte desprinse de realitate si fara posibilitatea de a fi probate documentar. Ele au fost redactate cu un singur scop, acela de a dezincrimina si deresponsabiliza pe Ion Antonescu si Gheorghe Alexianu, guvernatorul Transnistriei, pentru Holocaustul evreilor din Romania. Fara a nega faptul ca in octombrie 1942 regimul Antonescu renunta la "solutia finala" pentru evreii din Vechiul Regat, solutie pe care o planificase, nu putem sa nu ne exprimam profundul dezacord pentru afirmatii de genul: refuzul deportarii in Polonia "a fost fara indoiala un act de umanitate si foarte curajos", din partea lui Antonescu.Cum se stie, in noiembrie 2004, presedintia si guvernul Romaniei au asumat concluziile din Raportul final  al Comisiei E. Wiesel. "Comisia conchide, impreuna cu marea majoritate a cercetatorilor de buna-credinta ai acestui domeniu, ca autoritatile romane poarta principala responsabilitate atat pentru planificarea, cat si pentru punerea in practica a Holocaustului" (p.388).In aceste conditii, textul din suplimentul Aldine nu face decat sa reintoarca dezbaterea istorica si consecintele ei civice cu decenii in urma, cand mituri si prejudecati nationaliste rescriau istoria prin omisiuni fortate. Astazi, asemenea atitudini si mesaje nu fac decat sa transforme neasumarea sau minimalizarea Holocaustului intr-o atitudine antinationala, in contradictie cu pozitiile si principiile politice si de alianta ale Romaniei.  Mihail E. Ionescu, director generalAlexandru Florian, director executiv