Mircea cel Batran, pictura din Biserica Episcopiei de Arges
Unele dintre dregatoriile de la curtea domneasca a Tarilor Romane din perioada medievala sunt atestate in documente inca din secolul XIV, insa cu siguranta mai vechi de atat, hrisoavele si actele punand in ordine cutume si obligatii deja existente. Unii erau dregatori importanti, membri ai Sfatului domnesc si apropiati ai voievodului, luptand adesea alaturi de acesta pe campul de batalie, altii (dregatorii de curte) nu aveau prea multe de spus poate in viata politica a tarii, dar erau raspunzatori de tot ce tinea de administrare si protocol la curtea domneasca, de la primirea unor emisari la viata de zi cu zi a domnului. Numele unora dintre aceste dregatorii, mult ravnite atunci, ne mai sunt cunoscute din romanele istorice sau din vechi cronici, altele au devenit substantive comune care si-au pierdut mult din sensul original.
Cine erau dregatorii, ce faceau ei, cat de important era rolul lor in viata voievodului? Dregatoriile au aparut cel mai probabil prin primul secol de la infiintarea Tarilor Romane si adesea acesti functionari publici medievali puteau primi de la domnitor si mai multe insarcinari decat aveau initial, de la solii in afara tarii la strangerea de biruri, organizarea armatei sau conducerea unui anumit teritoriu. Dregatoriile au aparut si au evoluat cel mai adesea in paralel, in Moldova si Muntenia, si chiar daca majoritatea erau similare ca indatoriri, au existat si surprinzatoare diferente specifice fiecarui spatiu istoric.
Dregatorii in Tarile Romane
Banul: Mihai Viteazul a fost ban al Craiovei, si in vremurile medievale in Tara Romaneasca acesta era cel mai important dregator si singurul care avea dreptul, in afara voievodului, sa hotarasca o condamnare la moarte. Il gasim in fruntea Divanului, mai mereu la curtea domneasca, si era comandant miliar al ostilor din Oltenia, judecator, conducea in lipsa domnului tara, si adesea ii primea pe emisarii de vaza care veneau in Muntenia. Una dintre vechile dregatorii si mult respectate, banul era cel care avea si dreptul la o curte proprie si subordonati in judetele din Oltenia, care ii indeplineau vrerea in lipsa lui.
Vornicul: apare in acte de secol XIV in Moldova si in Tara Romaneasca, insa asa cum se intampla de regula cu dregatoriile sigur vornicii existau deja, desi poate la inceput nu aveau atat de multe atributii si un rol decisiv in functionarea curtii domnesti. Mare dregator, nu doar supraveghea Curtea Domneasca, dar era cel care trebuia sa conduca tot ce tinea de treburile interne ale tarii, inclusiv de judecati, fiind loctiitorul domnului si principalul sfatuitor cand venea vorba de problemele de zi cu zi. Administrator, judecator, avand mai tarziu nu doar averi de invidiat dar si mai multi vornici de rang secundar care ii ajutau, era si unul dintre comandantii armatei si adesea ii era ceruta parerea inainte de batalii. Era una dintre cele mai ravnite si mai grele dregatorii, care ii faceau pe unii sa ajunga principalul om de incredere al domnului, iar pe altii sa ajunga repede in fata calaului.
Hatmanul: in Moldova medievala hatmanul era unul dintre cei mai importanti dregatori, fiind mentionat pentru intaia oara intr-un document de la jumatatea secolului XVI, insa asa cum s-a intamplat cu majoritatea dregatoriilor si institutia hatmanului exista deja de ceva vreme, si este interesant ca era, cel putin la inceput, diferita de ce insemna un hatman in Muntenia. Hatmanul de la curtea Moldovei nu doar putea conduce intreaga oaste domneasca, dar primea si solii si era chiar parcalab, avand asadar functii administrative si judecatoresti in anumite teritorii. Interesant este ca in Tara Romaneasca rolul hatmanului era indeplinit de marele spatar, aici hatmanul fiind cel putin la inceput aprod al divanului voievodului. O diferenta interesanta, pentru ca in buna masura in Moldova si Muntenia functiile si rolul dregatorilor, de orice fel, erau in rest asemanatoare.
Parcalabul: iata o alta dregatorie care s-a schimbat de-a lungul vremii, a capatat noi atributii si o mai mare importanta in preajma voievodului, iar cel care ocupa aceasta functie era un nume cu greutate la curte, si cuvantul lui putea fi adesea hotarator. Parcalabul era inainte de toate guvernatorul si administratorul unui teritoriu sau cetati, fiind reprezentantul domnitorului si ca atare avand puteri administrative, militare si judecatoresti, putand fi considerat in buna masura un echivalent medieval al prefectului de mai tarziu. Cum conducea in numele Domnului tarii, trebuia respectat si ascultat ca atare.
Postelnicul: dintre dregatorii voievodului acesta ii era cel mai apropiat, sfatuitor care se gasea mereu in preajma domnului si avea chiar dreaptul de a intra in iatacul conducatorului fie si nechemat, privilegiu pe care un postelnic intelept stia sa-l foloseasca dupa cum se cuvine. Era cel cu care se sfatuia domnul, mai tarziu printre sarcinile sale se numara si obligatia de a-i aduce pe soli la voievod si sa ii primeasca pe cei veniti in audienta, ocupandu-se de "trebile grabnice ale tarii", cum spuneau vechii cronicari. Slujea adesea si de traducator si apare in documente inca de pe la inceputul veacului al XV-lea in Moldova, putin mai tarziu si in Tara Romaneasca. In timp au aparut dregatorii ca vel postelnic - intaiul dintre postelnici, secretar si sfatuitor al domnului mai ales pentru politica externa - secundat de postelnicul al doilea si al treilea, pe masura ce ce era nevoie de tot mai multi astfel de dregatori. Puternic si influent, chiar daca ocupa o pozitie modesta in Sfatul Domnesc.
Spatarul: daca la inceputurile acestei dregatorii cel care era numit spatar atat in Moldova cat si in Tara Romaneasca avea mai curand o functie decorativa - la festivitati si ocazii speciale purta sabia si buzduganul domnitorului - mai tarziu rangul va deveni un simbol al disciplinei si iscusintei militare, dupa ce mai multi spatari se facusera remarcati prin indrazneala pe campul de lupta. Devenind in timp una dintre cele mai ravnite si mai importante dregatorii, cel care ocupa functia de spatar comanda cavaleria in lupta, putea sa devina in lipsa domnitorului conducatorul intregii armate, si adesea sfaturile sale erau esentiale in pregatirea strategiei. Ierarhic, in vreme de razboi era adesea considerat un ajutor pentru hatman.
Logofatul: un bun logofat era nepretuit la curte, si cei care stiau sa se faca folositori voievodului ajungeau unul dintre cei mai importanti dregatori si intaiul dintre sfetnici, cel putin asa cum se intampla in Moldova. Principala sa functie era sa scrie hotararile luate de Domn si de sfatul domnesc, cu ajutorul "gramaticilor", il sfatuia pe Domn cu privire la hotararile sale, si fiind unul dintre dregatorii invatati nu era ceva neobisnuit sa traduca si sa readuca la viata hrisoavele vechi si uitate. Multi dintre logofeti isi incepeau de altfel ascensiunea ca umili "gramatici" la Cancelaria Domneasca, si era o mare cinste sa aiba mai tarziu dreptul de a purta asupra sa chiar pecetea cea mare a voievodului, cu care intiparea actele. Tot in sarcina logofatului mai era si evidenta hotarelor tuturor proprietatilor din tara, si cat de importante erau acestea pentru vistiernici si nu numai.
Armasul: cat de temut va fi fost acest dregator, care inca de pe vremea lui Vlad Tepes si a lui Stefan cel Mare era cel care indeplinea pedepsele decise de catre domnul tarii si Sfatul domnesc. Si cat de important pentru voievod.
Vistiernicul: pe cat de important avea sa fie rolul acestui dregator pe langa voievozi pe atat de modeste au fost inceputurile sale, pentru ca prin vremea lui Mircea cel Batran vistiernicul sau vistierul avea grija de vesmintele si bunurile de pret ale domnului sau, pazindu-le si pastrandu-le in buna stare. Nu va trece insa mult pana cand cel care odinioara ingrijea hainele sa aiba ca sarcina strangerea darilor din toata tara, evidenta surselor de castig si de cheltuiala, si un bun vistiernic era cel care stia cum sa aduca mai mult bani domnului sau, dar si sa tina socoteala tributului pentru turci si in general toate cheltuielile tarii. Ciudat ca in ciuda puterii pe care teoretic vistiernicul o avea era socotit in
general ultimul dintre sfetnici.
Stolnicul: unul dintre dregatorii de curte mereu aproape de voievod, desi cel putin formal nu putea avea prea mare influenta asupra acestuia. stolnicul era unul dintre cei care aveau grija de Domnul tarii, principala sa responsabilitate fiind bucataria curtii si bucatele pregatite pentru masa domneasca. Fireste, este una dintre cele mai vechi dregatorii, atestata inca din vremea lui Mircea cel Batran. Si nu doar supraveghea pregatirea mancarii, dar o si gusta, aseza adesea bucatele pe masa, ii urmarea cu grija pe cei care aduceau carnea, pestele, legumele la curte. Era ajutat de alti dregatori "administrativi", precum pivnicerul (grija lui erau viile si mai ales vinul din pivnitele domnesti), clucerul (responsabil cu magaziile si depozitele de alimente), paharnicul (una dintre cele mai populare dregatorii, responsabil de calitatea vinului si cel care gusta vinul pentru a fi sigur ca nu este otravit) sau pitarul (cel ce pregatea painea pentru domn si ostasi). Asa cum s-a intamplat si cu alti dregatori in timp si unii dintre acestia aveau sa faca parte, cel putin o vreme, din Sfatul domnesc.
sursa imagine: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_cel_B%C4%83tr%C3%A2n
