Sambata, 12 mai, ora 11:30
Sambata, 12 mai, la ora 11.30, va invitam la Muzeul Colectiilor de Arta, la prezentarea Colectiei Iosif Iser.
Aceasta a fost donata statului in 1971 de sotia artistului, sculptorita Désirée Sterian Iser si este expusa la Muzeul Colectiilor de Arta din 1978.
Va propunem o incursiune in universul pictorului Iosif Iser (1881-1958), pentru a privi impreuna, ca printr-un caleidoscop, locuri pitoresti din Dobrogea, din Franta si din Spania, figuri exotice surprinse intr-un decor oriental, dansatoare si arlechini, intr-o selectie de lucrari ce evidentiaza diversitatea genurilor, motivelor si tehnicilor abordate de artist pe parcursul vastei sale creatii.
Muzeul Colectiilor de Arta implineste anul acesta 40 de ani!
Marcam evenimentul printr-o suita de intalniri cu specialisti din cadrul muzeului care vor aduce in prim plan in fiecare luna, cate o colectie. Prilej sa aruncam o privire plina de curiozitate asupra colectionarilor care au contribuit la dezvoltarea vietii artistice si culturale a tarii si a unora dintre cele mai reprezentative piese din colectiile acestora.
Participarea se face pe baza biletului de acces in muzeu, in limita locurilor disponibile (20 de persoane), prin prezentare la fata locului cu 15 minute inainte de ora inceperii. Vizitele insotite de specialisti dureaza aproximativ o ora.
Muzeul Colectiilor de Arta, Corp A, parter
Calea Victoriei 111
Pret bilet: 15 lei
Bucuresti