Painea, dupa gust si brutar, costa vreo 30 de bani (franzela), dupa ce in trecut paine alba se gasea pe la vreo 50 de bani, in vreme ce mult mai modesta paine neagra, cea mai des intalnita in mahalale, nu trecea de 20 de bani pentru o bucata. Nici ouale de gaina nu erau prea scumpe, si din vremea Razboiului de Independenta si pana cand Bucurestii se pregateau pentru Expozitia Nationala din 1906 pretul tot scazuse, si de la vreo 15 bani puteai cumpara doua oua pentru pretul mai vechi al unuia singur. Si nici cele de rata sau gasca, mai rare, nu erau cu mult mai scumpe. Laptele (ajuns la 40 de bani dupa 1900), branzeturile proaspete sau importate, cascavalul erau si ele la mare cautare, si pentru un kilogram de cascaval bun prin 1905-1906 se ajungea sa se plateasca mai mult de un leu si jumatate, uneori chiar doi lei.
Carnea de pasare era la mare pret. Mai ieftina decat cea de oaie sau vaca, mai usor de gasit - negustorii ambulanti veneau din satele de la periferia orasului cu pasarile vii, pe alese - puteai cumpara o gaina pentru vreo doi lei sau chiar mai ieftin, dupa cum te intelegeai cu precupetul, iar puii erau intre un leu si pana spre jumatate de leu, o bancuta de pe vremuri. Ratele si gastele erau fireste mai scumpe, dar nu cu mult, desi nu erau pe placul tuturor, si pentru sarbatori unii cumparau curcani, mai grei si mai satiosi, si de aceea puteau ajunge dupa 1900 pana pe la opt sau chiar 10 lei. Si nu de musterii duceau lipsa vanzatorii, chiar daca si concurenta era apriga.
Dar in aceeasi vreme lefurile nu erau prea mici, si pana in anul Expozitiei Nationale aveau sa creasca, asa ca intre Razboiul de Independenta si noul secol - cine ar fi crezut ca ne astepta nu doar Unirea, dar si doua razboaie mondiale si un nou regim - mancarea se ieftinea, si chiar cei cu salarii mai mici isi permiteau sa cumpere tot mai mult. Ofiterii erau bine platiti pentru acea vreme, mai ales cei care participasera la razboi, si un capitan, spre exemplu, primea cel putin 400 de lei pe luna. Nici modestii functionari, fie ei copisti pe la vreo registratura sau mici curieri, nu o duceau prea rau cu lefuri ce pe la 1900 ajungeau si la 100 de lei pe luna, in cateva cazuri fie si peste. Medicii incasau si ei in jur de 400-500 de lei, in vreme ce un muncitor calificat sau un salahor, muncind cu ziua pe unde puteau (ceea ce se intampla mai mereu) castigau cate 2-4 lei pe zi, meseriasii bine pregatiti fiind singurii care puteau sa ceara si sa primeasca mai mult. Si cum adesea pretul final depindea de talentul de a se tocmi al clientului, nici negustorul nedorind sa il piarda, cosul zilnic putea sa coste chiar mai putin decat in statisticile pastrate si amintirile pierdute.
Foto: wikipedia.org
