"Am decis să acordăm acest premiu pentru talk-show, întrucât Jeana Gheorghiu a fost realizatorul primului talk-show după revoluţie în România şi primul partener media al SIMFEST, prin TVR 2, în anul 2003", a declarat, marţi, directorul festivalului, Ionuţ Ceauşescu, care a precizat că Jeana Gheorghiu a avut o participare activă la primele patru ediţii ale manifestării.
Alături de premiul "Jeana Gheorghiu" pentru cel mai bun talk-show, vor mai fi acordate premii pentru cel mai bun reportaj de ştiri, cel mai bun reporter de ştiri, cel mai bun reportaj TV, cel mai bun film documentar, cea mai bună anchetă TV, cel mai bun videoclip muzical, cel mai bun videoclip publicitar, cel mai bun videoclip electoral, cea mai bună producţie de divertisment, cea mai bună pagină web(site) sau CD de prezentare, cea mai bună creaţie multimedia.
Vor mai fi acordate Premiul pentru scenariu, Premiul pentru imagine, Premiul special pentru ilustrarea sau protejarea naturii şi Marele Premiu SIMFEST.
Ediţia din acest an va avea şi două premii speciale, "Cea mai bună creaţie inspirată din viaţa unor comunităţi etnice" şi "Cea mai bună producţie TV a unei televiziuni în limba română din străinătate".