Desenul contemporan, din nou vedeta Premiului Henkel pentru Artă !
Henkel Central Eastern Europe (Henkel CEE) anunţă lansarea celei de-a şaptea ediţii a « Premiului Henkel CEE pentru Artă », competiţie dedicată artiştilor din Europa Centrală şi de Est şi din Asia Centrală. Acest premiu acoperă, într-un interval de trei ani, trei domenii-cheie ale artei contemporane: desen, fotografie şi design. Ediţia din acest an este dedicată desenului contemporan. Adresându-se artiştilor din 29 de ţări, marele premiu, în valoare de 7.000 Euro, urmăreşte îmbunătăţirea modului de percepere a particularităţilor culturale ale regiunii, contribuind la procesul integrării europene.
Desenul contemporan este un domeniu care ne-a purtat succes, România fiind prima ţară care a câştigat acest concurs. Astfel, câştigătorul primei ediţii a Premiului Henkel CEE pentru Artă, dedicate tot desenului contemporan, a fost binecunoscutul şi apreciatul artist român Dan Perjovschi, care astăzi are expoziţii în cele mai mari muzee şi galerii de artă contemporană din lume.
Premiul Henkel CEE pentru Artă în România - ediţia 2008
Ediţia de anul acesta a Premiului Henkel CEE pentru Artă este dedicată desenului contemporan. Câştigătorul va fi ales de un juriu internaţional şi va primi 7,000 Euro. Pe lângă acest premiu, marele câştigător va mai beneficia şi de o expoziţie personală în ţara de origine precum şi de prezentarea lucrărilor sale la Viena, în noiembrie 2008, alături de ceilalţi finalişti.
Artiştii români sunt aşteptaţi şi ei să se înscrie în competiţie. Şi anul acesta, în cazul în care există mai mult de cinci înscrieri în România, se va organiza o preselecţie locală, jurizată de personalităţi importante ale mediului artistic local şi un reprezentant al companiei Henkel România. Juriul va alege cele cinci lucrări care vor intra în procesul final de selecţie de la Viena, precum şi un câştigător local, care va primi un premiu de 1,000 Euro. De asemenea, Henkel România va oferi câştigătorului posibilitatea de a participa la ceremonia finală de premiere, care va avea loc la Viena în luna noiembrie 2008.
În cazul în care sunt numai cinci înscrieri în competiţie, lucrările vor fi transmise direct la Viena, pentru selecţia finală.
Condiţii de înscriere în concurs
Pentru înscrierea la această ediţie a "Premiului Henkel CEE pentru Artă" sunt necesare următoarele documente:
- Curriculum Vitae şi documente care să ateste dezvoltarea profesională a artistului (în limba engleză sau germană);
- 3 desene originale neînrămate (împachetate într-o cutie de carton sau într-un tub de plastic);
- Dimensiunea maximă: 120 cm X 85 cm (pentru lucrări care depăşesc această dimensiune, se poate trimite o fotografie color cu dim. 18 cm X 26 cm - lucrările originale care depăşesc această dimensiune nu vor fi acceptate);
- Nu se acceptă capturi de ecran sau serigrafii (cu excepţia monotipurilor);
- Nu se acceptă fotografii;
- Nu se acceptă grafică pe computer (cu excepţia lucrărilor doar finisate sau retuşate cu mouse-ul sau placa grafică) ;
- Lucrările nu trebuie să fie anterioare anului 2005.
- Competiţia este deschisă artiştilor din următoarele ţări: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bielorusia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Georgia, Ungaria, Kazakhstan, Kirghistan, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Mongolia, Polonia, România, Rusia, Serbia şi Muntenegru, Slovacia, Slovenia, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina şi Uzbekistan.
Artiştii români sunt rugaţi să trimită lucrările lor (care să respecte condiţiile de mai sus) până cel tarziu
8 iunie 2008 (data poştei) la următoarea adresă:
GMP PR
Attn: Roxana Poede
Pt Premiul Henkel CEE pentru Artă
Str. Toamnei nr 83, sector 2
Bucureşti
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm contactaţi:
GMP PR, Roxana Poede, tel: 021 - 210 77 77, email: roxana.poede@gmp.ro
Henkel nu îşi asumă responsabilitatea pentru eventuala deteriorare a lucrărilor de artă. Lucrările înscrise de artişti vor fi returnate dupa deliberarea juriului sau după expoziţie. Nu se percepe taxă de participare la concurs.
Lucrările celor cinci finalişti nominalizaţi la Henkel CEE Art Award 2007 vor fi expuse publicului în cadrul unei expoziţii organizate la Viena în luna noiembrie 2008. Artiştii vor fi rugaţi să trimită lucrări suplimentare pentru această expoziţie. Compania Henkel va suporta costurile de transport de aproximativ 150 Euro. Artiştii nu vor fi remuneraţi pentru participarea la această expoziţie din Viena (sau pentru expoziţia din ţara lor de origine).
Premiul Henkel pentru Tineri Artişti - Programul "Artists-in-residence" derulat de KulturKontakt Austria
Henkel CEE oferă şi la această ediţie "Premiul pentru Tineri Artişti", în valoarea de 2.000 Euro, acordat participanţilor la programul cultural "Artists-in-residence" derulat de organizaţia culturală KulturKontakt Austria, partenerul tradiţional al companiei Henkel în acest proiect.
Programul "Artists-in-Residence" derulat de KulturKontakt oferă anual o bursă de trei luni la Viena pentru tineri artişti din Europa Centrală şi de Sud-Est. Bursa acoperă cheltuielile de cazare, atelier, asigurare, o indemnizaţie lunară de 1,000 Euro, şi prezentarea lucrărilor la sfârşitul celor trei luni.
În cadrul programului "Artists-in-Residence", Henkel CEE anunţă Premiul pentru Tineri Artişti adresat tinerilor designeri din următoarele ţări: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, Moldova, România, Rusia, Serbia şi Ucraina. Pe lângă bursa de trei luni oferită de KulturKontakt Austria, câştigătorul va primi şi un premiu de 2,000 Euro de la Henkel CEE. Acesta va fi ales de catre un juriu internaţional şi va fi anunţat în scris. Juriul se va întruni la începutul lunii septembrie la Viena, rezultatele putând fi accesate pe pagina de web a KulturKontakt (www.kulturkontakt.or.at).
Materialele necesare pentru înscrierea în aceasta competitie trebuie să includă următoarele:
- Curriculum Vitae care să includă şi experienţa artistică (în lb. engleză sau germană, vârsta maximă: 40 de ani)
- 5-10 mostre de lucrări sub formă de fotografii, dosare şi/sau cataloage de artă (dimensiunea maximă: A3).
- Nu se acceptă CD-uri !
- FARA LUCRĂRI ORIGINALE!
Foarte important!
Materialele înscrise nu vor fi returnate după jurizare. Lucrările care depăşesc dimensiunile menţionate mai sus sau înscrierile via email nu vor fi luate în considerare.
Înscrierile pentru Premiul Henkel pentru Tineri Artişti se pot face până cel tarziu 6 iulie 2008 (data poştei) la următoarea adresă:
KulturKontakt Austria
Department of Cultural Promotion and Sponsoring
Universitätsstrasse 5
A-1010 Vienna, Austria
Pentru mai multe informaţii legate de Premiul Henkel pentru Tineri Artişti, vă rugăm contactaţi DIRECT KulturKontakt Austria la adresa de e-mail: application@kulturkontakt.or.at sau la numărul de telefon:
+43-1-523 87 65 Ext. 43.
Comunicat
22 Februarie 2008