A treia premiera a lunii mai la Teatrul National din Cluj va avea loc pe data de 19 mai a.c., de la ora 19:00, in Studioul "Euphorion". Este vorba despre spectacolul O, ce zile frumoase! de Samuel Beckett, in traducerea Ancai Maniutiu.
Regia : Instvan Albu. Scenografia: Tibor Tenkei. Design costume: Gyopar Bocskai. Distributia: Winnie: Miriam Cuibus, Willie: Catalin Codreanu.
Spatiul aparent deschis din Ce zile frumoase este si mai putin primitor decat camera inchisa din Sfarsit de partida sau decat drumul si copacul din Asteptandu-l pe Godot. Winnie apare aici ca o creatura umana confruntata cu totala pierdere a evidentei propriei ei fiinte. Daca in primul act isi poate umple existenta printr-un dialog activ, repetat la nesfarsit, intre cuvinte si obiectele marunte din geanta, scoase pe movila si puse la loc, eroina martirizata cu seninatate apare in al doilea act ca un simplu cap vorbitor, restul trupului fiind in intregime absorbit de movila hrapareata. Dintr-o femeie cocheta, planturoasa, plina de energie - in pofida ariei limitate de miscare de care dispune - , Winnie se vede redusa pe sine la doi ochi care pot vedea doar ce se afla in fata lor, la doua urechi care se chinuie sa perceapa si cele mai marunte zgomote din marele desert si la o gura care mai poate inca vorbi pentru a umple tacerea. Cumplit semnal de alarma tras la adresa conditiei umane!
Winnie si companionul ei Willie, reintors la neputintele sugarului, nu fac decat sa completeze lista funebra a personajelor beckettiene, schilodite, mutilate si ramolite, invartindu-se parca toate, pe loc, in jurul unui fel de grad zero al fiintei, expuse insa in vazul tuturor, in mare vitrina a lumii contemporane. Nimic nu se schimba niciodata cu adevarat in lumea acestor personaje care bajbaie, "nu-i mai bine, nu-i mai rau, nici o schimbare. [...] nici o durere" cum spune Winnie, insa totusi "ceva isi urmeaza cursul", un mecanism invizibil invarte toate rotitele timpului si ale fiintei, omul transformandu-se intr-o jucarie mecanica a carei cheie de pornire e trasa de o putere exterioara, sadica prin atat indiferenta sa cat si prin intensitatea cu care isi priveste migaloasa punere in scena a omului obiect printre alte obiecte.
