Preşedintele Consiliului Regional Schwaben, Jurgen Reichert a fost distins marţi, cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, ca semn de recunoaştere a activităţii de aproape 30 de ani în plan social, politic şi universitar, dar şi a contribuţiei în domeniul relaţiilor dintre judeţul Suceava şi regiunea menţionată. Ceremonia de decernare a acestui titlu, acordat la iniţiativa Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică de la Universitate, a reunit în noua sală a Auditorium-ului „Jospeh Schmidt”, alături de conducerea universităţii şi de membrii comisiei de evaluare, profesori, studenţi şi alţi invitaţi, şi oaspeţi din Augsburg, printre care Otto Halabrin, directorul „Bukowina Institut”. Nu a lipsit preşedintele CJ Suceava, Gavril Mîrza, având în vedere că între regiunea Schwaben şi judeţul Suceava există un parteneriat durabil de peste 10 ani, dânsul remarcând de altfel contribuţia lui Jurgen Reichert la „creşterea prestigiului zonei Bucovina în Germania”.
Diploma a fost înmânată de rectorul universităţii, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur.
„În acest an am avut posibilitatea să sărbătorim la noi în regiune 10 ani de parteneriat încheiat între judeţul Suceava şi regiunea noastră. A fost pentru noi prilejul de a privi spre ce am realizat în aceşti 10 ani, am constatat că s-au făcut foarte multe şi vreau să-i mulţumesc domului preşedinte Mîrza pentru aceasta. Este o mândrie deosebită pentru mine faptul că universitatea mi-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa. Sunt bucuros pentru că am reuşit, prin instituţiile noastre şi persoana mea, să întărim aceste relaţii pe care le avem de ani de zile şi mă bucur că am putut contribui la ele. Pentru mine titlul reprezintă un îndemn de a continua şi va fi una din preocupările mele de viitor pentru a realiza o Europă