Declaratie
Lia Bugnar
Sup semnatul Porancea Mihaita din Bucuresti deoarece nu am serie de buletin pentru ca sint inca copil si tocmai in viitor o sa am ca toata lumea. Spun toata ziua cum mi-am petrecut-o. M-am trezit disdedimineata, cum se crapase de ziua ca sa vad daca Mos Craciun venise cu vreun cadou cit de cit pentru ca totusi nu mai sint copil mic si Stan Anghel de la B spune la toti copii ca Mos Craciun nu exista, ca i-a spus lui mama sa si tatal sau ca ei sint Mos Craciun si ca acum e mare si ei nu mai au bani pentru atitea pretentii cite a scris el pe lista aia drept scrisoare catre Mosul. I-au luat totusi trening nou ca totusi n-avea cu ce sa vina la educatie fizica si ridea toata lumea de el pina si curcile. Cind se ivisera zorile diminetii m-am trezit si m-am dus la brad sa vad daca Stan Anghel minte de ingheata apele. Sub brad am gasit: O pereche de patine albastre ca ale lui Teasca de la mine din clasa, 6 sticlute de iaurt Actimel, o carte pe nume 'Micul print'. Sup brad mai erau si un mic cadou pentru Mami si un mic cadou pentru Tati care sigur ca nu mi-am indraznit sa pun mina caci nu erau lucrul meu totusi am dat doar putin de o parte hirtia si cind colo ce zaresc. Tati: un dividiu care am vazut doar intr-un colt cum se chema, ca sa nu rup hirtia de cadou. Se chema Dirty si era cu o poza cu o doamna care se lingea pe bot pentru ca tocmai mincase ceva si de la git n-am mai vazut-o ca sa nu rup hirtia de cadou. Mami: o forfecuta pentru pielite, un dres de culoarea negru cu gauri si inca ceva de forma mai lunguiata si tare care
n-am putut sa vad ca sa nu rup hirtia de cadou dar am simtit prin pipaite. Dupa aceasta m-am dus din nou in camera mea ca sa ma culc si sa ma trezesc mai incolo ca de obicei si sa ma bucur in familie de cadourile ce le-am primit. Cind ce idee imi venise. Sa fac un gest de neuitat si sa ma duc la Mos Craciun si sa-i duc si lui un cadou ca lui n-are cine sa-i aduca si el ne aduce tuturor, chiar si lui Stan Anghel care minte de ingheata apele doar ca sa ne strice speranta si visele copilariei. Asa ca m-am dus tiptilus-tiptilus din nou la brad si am luat trei sticlute de Actimel si apoi am cazut pe ginduri. Peste o vreme, nici una nici doua, am luat din raft sidiul cu 'Apollodor' care-mi place din toata inima si am hotarit sa i-l daruiesc pentru totdeauna lui Mos Craciun. Eu cit de cit l-am ascultat in asemenea hal incit l-am memorat si daca imi va veni dor pot sa mi-l cint chiar si eu dar mai mult in gind pentru ca nu am nici pic de ureche. Pentru ca n-am avut si eu noroc sa seman cu mama dar cu afonul de tata care e o bita. Al treilea lucru am luat o masinuta Ferrari de cind eram eu mic care nu e cojita deloc pentru ca eu sint pastrator si de aceea am. M-am incaltat cu cizmele si am iesit tiptilus-tiptilus din casa deschizind usa fara nici un scirtiit deoarece e noua de cind ne-au spart hotii casa
La noi, cind vine iarna
Mircea Diaconu
La noi, cind vine iarna, toti norii anului trecut se asa-za pe pamint si sint zapada. E drept ca, uneori, cerul se lasa jos de tot si ninge. Vazut de aproape, e plumburiu sau negru, dupa cit e de frig. Noua insa nu ne e frica pentru ca bunicul nostru e preot. Incolo, toate ar fi bune - pacat ca locuim atit de departe si avem musafiri doar de doua ori pe an. Sintem la trei trenuri departare, dintre care unul mic si doua mari. Nu-l cunoastem decit pe cel mic, unde mergem sa intimpinam rudele, adica unsprezece unchi si cincisprezece tanti. Bunicul meu, care are 70 de ani si inainte de a fi preot a fost ranit in razboi, spune ca iarna oamenii sint mai buni. Am un scaunel cu trei picioare pe care stau o ora pe zi sa vad lumea care trece pe poteca bisericii. Imi place ca zapada e mare si oamenii par mai scurti de picioare. Stau ascuns dupa fintina si le dau buna dimineata. Toti tresar, imi raspund si pleaca mai departe, cu picioarele scurtate, cocosati, peste poteca, pentru ca iarna nimeni nu poate sa mai mearga tantos. Dupa ce trec, le pun putina apa pe poteca si ma dau cu sania de douazeci de ori, de la biserica pina la drumul mare. Spre seara, ma asez iar pe scaunel sa vad lumea. Acum, cind poteca e numai gheata, oamenii imi plac mult mai mult. Ii astept dupa fintina si le dau buna seara, brusc si vesel. Apoi ii ajut sa se ridice de jos, ii scutur de zapada si ei imi multumesc si-i spun mamei ca sint bine crescut. Cel mai bine cade dascalul, ca e gras si are un cos cu coliva. Dupa ce il ajut, imi da coliva si incepe sa injure de stele, garduri, ciini turbati, scripturi, scobitori, bocanci, turnul Babel si nu mai stiu ce, ca nu se mai aude. Intr-adevar, iarna oamenii sint mai buni.
Si la urma, eu iarna aud mai bine. De exemplu, am auzit ca ne vor sosi rudele si mama spune ca trebuie sa fim bucurosi, ca ne vor aduce cadouri peste cadouri, ca ne vom imbraca frumos (frumos inseamna cu hainele de marinari), ca vom cinta romante si vom fi fericiti. Un singur lucru e rau: am in total unsprezece unchi si cincisprezece tanti. Baietii ma invidiaza ca am atitea matusi, dar nu cred ca merit, ca si-asa nu le deosebesc decit dupa miros. Iarna vin toate odata, ma saruta de cite doua ori fiecare, adica de treizeci de ori si mi se face rau de la mirosurile acelea, care la noi in sat nu exista. Fratele meu, Sandu, a fost odata la oras cu corul scolii, au cintat trei cintece intr-un concurs si zice ca acolo miroase peste tot asa si el s-a obisnuit, chiar ii place. O sa ma duc si eu la oras, dar acum sint foarte ocupat, trebuie sa ma dau de patruzeci de ori pe zi cu sania.
Cind au venit rudele, fratele meu era gata de mult si se incrunta in oglinda, sa gaseasca o figura potrivita cu costumul de marinar. A gasit-o si a iesit afara cu ea, pasind in virful bocancilor ca sa nu si-i umple de zapada. S-a intors si, pentru ca e serios si studios, a mai luat o carte in mina, sa-l vada rudele. Mai bine de mine care sint plin de defecte si nu trebuie sa iau mereu o carte in mina.
Gabriela Lupu
