Muzeul Naional de Art al Romniei organizeaz duminic, 29 octombrie 2006, orele 11.00 un program special pentru familii cu tema "Povestea mea", pentru copii cu vrste cuprinse ntre 6 i 12 ani. Programul face parte din campania "Copiii nevzui" iniiat de Freedom House Romnia i UniCredit Group, n parteneriat cu Autoritatea Naional pentru Protecia Drepturilor Copilului, Romnia Film i ProRom.
Programul pstreaz structura obinuit a programelor derulate de muzeu - vizit activ i atelier de creaie - iar tema abordat i propune s ilustreze, prin intermediul operelor expuse n muzeu, poveti ale copiilor de pretutindeni.
Lucrrile realizate de copii n atelier vor participa la concursul de creaie organizat de Freedom House. La finalul campaniei cele mai creative lucrri vor fi generos rspltite de Unicredit Group (premiul I - 400 euro, premiul II - 200 euro, premiul III - 100 euro, plus alte premii surpriz).
Participarea la aceste programe este gratuit i se face numai pe baz de programare la telefon 314.81.19 sau e-mail angelica@art.museum.ro.
Campania "Copiii nevzui" are ca scop, pe de o parte, sensibilizarea opiniei publice i stimularea dezbaterilor asupra problemelor cu care se confrunt copiii, iar pe de alt parte, s i informeze pe acetia din urm despre drepturile pe care le au.
O component important a campaniei o reprezint concursul de creaie pentru copii "Povestea mea" care i propune colectarea i premierea celor mai interesante i impresionante poveti de via trimise de copii. Mai mult dect un concurs de creaie, "Povestea mea" va fi un mod de a-i stimula pe copii s i exprime propriile poveti de via sau pe acelea ale copiilor din jurul lor.
Octombrie 2006