La inceputul secolului al XVI-lea, baza circulatiei monetare din Tarile Romane a fost constituita din monede marunte (dinari unguresti, grosi polonezi si aspri turcesti). In secolul al XVII-lea, importanta grosilor polonezi a crescut, monedele poloneze fiind mentionate de numeroase documente. Grosii erau intens folositi in tranzactiile comerciale din secolul al XVII-lea. Productia uriasa de grosi polonezi a permis acestui nominal sa ocupe detasat primul loc in categoria monedelor mici si mijlocii, inlocuind asprul turcesc. Grosii au fost mentinuti in circulatia monetara pana la inceputul secolului al XVIII-lea, cand au fost inlocuiti cu creitarii austrieci, aceasta schimbare fiind determinata de instaurarea stapanirii austriece in Transilvania. Creitarii au fost monede mici de argint, ulterior de arama, care au circulat in sudul Germaniei, in Austro-Ungaria, in Transilvania si in Bucovina pana la sfarsitul secolului al XIX-lea. In secolul al XVII-lea, din cauza incursiunilor tatarilor, mai multe tezaure monetare au fost ingropate de localnici. Din diferite motive, unele n-au mai fost scoase la iveala de proprietarii din vremea respectiva. Cateva tezaure monetare au fost descoperite pe teritoriul Maramuresului, in majoritate nu in urma unor sapaturi sistematice, ci datorita hazardului. Un astfel de tezaur este cel descoperit intamplator in 1970, la Cetatele, de catre un localnic.
Faptul ca tezaurul a fost ascuns in pamant (probabil ca la data respectiva suprafata era acoperita cu padure), arata temerea proprietarului ca acesta sa nu cada in mainile cetelor tatarasti, care cutreierau satele la vremea respectiva. Grosi si creitari Prin grija profesorului de istorie din Cetatele, Mihai P.Rogojan, o parte a acestui tezaur a fost recuperata. Se pare ca au existat aproximativ o suta de grosi polonezi si creitari austrieci descoperiti pe o aratura. Cel care a descoperit tezaurul l-a „impartit” pe la vecini, localnici, cunoscuti, astfel incat profesorul Rogojan nu a mai putut recupera decat 13 monede de argint (9 grosi si 4 creitari). Pentru o vreme, aceasta parte a tezaurului si-a gasit adapostul in muzeul scolii din localitate. Apoi, candva inainte de 1989 (profesorul Rogojan nu-si mai aduce aminte cu exactitate anul), piesele au fost aduse la Muzeul Judetean Maramures. Rogojan le-a predat, pe baza unui proces verbal, doam-nei Georgeta Maria Iuga, la vremea respectiva angajata a muzeului. Urma ca profesorul Rogojan sa incheie si un act de donatie catre muzeu, dar anii au trecut si acest lucru nu s-a mai realizat. In urma cu un an, in timp ce lucra la o monografie a satului Cetatele (aparuta in acest an la Editura Scriptorium cu titlul „Cetatele. Straveche cetate romaneasca”) profesorul Rogojan a dorit sa cuprinda in aceasta lucrare si descoperirea tezaurului de la Cetatele, insotita de o fotografie a monedelor. Cum era si firesc, Rogojan s-a adresat celor de la muzeul din Baia Mare, solicitandu-le sprijinul pentru realizarea respectivei fotografii. La muzeu, Rogojan a stat de vorba cu arheologul dr. Carol Kacsó. Stupoare! Profesorul afla ca tezaurul a disparut! Nu exista nici procesul verbal prin care profesorul predase monedele. Monedele exista in descrieri In ciuda misterioasei disparitii, monedele au existat si s-au aflat si la muzeu, din moment ce acelasi dr.Carol Kacsó afirma intr-un articol (Descoperiri arheologice si numismatice in zona Sisesti) aparut in lucrarea „Sisesti. Vatra strabuna” urmatoarele: „Mihai Rogojan ne-a mai informat ca la Cetatele a fost descoperit si un tezaur monetar. El a fost gasit in aratura, in 1970 sau 1971, spre vest de centrul localitatii, in punctul La Ursutiu, de catre Simion Tamas. Potrivit relatarilor descoperitorului, monedele au aparut sub o bucata de lemn, la foarte mica adancime in pamant. Este posibil ca bucata de lemn sa fi apartinut recipientului in care au fost depuse monedele. Din pacate, nu a fost salvata decat o mica parte din tezaur, care a ajuns, prin donatia lui Mihai Rogojan, la Muzeul din Baia Mare. Dintre cele 13 piese recuperate, noua au fost emise in Polonia, patru in Austria. Monedele poloneze provin de la Sigismund III (1587-1632): o piesa de un gros – 1622, doua piese de cate un gros – 1623, o piesa de un gros – 1624, o piesa de sase grosi – 1627, si de la Ioan Cazimir (1648-1668): trei piese de cate sase grosi – 1667, o piesa de 18 grosi (ort) – 1668. Monedele austriece provin de la Leopold I (1657-1705): o piesa de 3 creitari (cu stemele Austriei si Tirolului) si o piesa de 6 creitari – 1665, o piesa de 3 creitari perforat peste data de emisie, probabil 1666, o piesa de 3 creitari – 1670. Avand in vedere compozitia foarte asemanatoare a tezaurelor de la Surdesti si Cetatele, dar si faptul ca ambele au iesit la iveala in jurul anului 1970 si au fost doar partial salvate, s-ar putea ridica problema daca nu cumva ele apartin in realitate unei singure descoperiri. Cunoscator al realitatilor locale, Mihai Rogojan exclude aceasta posibilitate. Prezenta intr-o zona restransa a doua tezaure monetare care se termina, foarte probabil, cu monede din a doua jumatate a secolului XVII presupune pentru acest rastimp vremuri tulburi aici, datorate mai cu seama deselor invazii tataresti.” Povestea profesorului In cele din urma, profesorul Rogojan si-a publicat monografia fara fotografia tezaurului. Un tezaur care, am aflat in zilele din urma, ii apartine. Am aflat intamplator despre aceasta „disparitie misterioasa” si, in mod firesc, ne-am interesat despre subiect. Despre tezaur, am gasit doua surse bibliografice: articolul semnat de Kacsó si monografia lui Rogojan, in ambele descrierea monedelor disparute fiind identica. Pentru a afla povestea exacta am fost in Cetatele si am stat de vorba cu profesorul Rogojan, un „arheolog amator”. „Eu am fost preocupat de istorie si mai ales de istoria locala. De-a lungul timpului am adunat multe obiecte de uz casnic de aici, din localitate, si printre lucrurile de valoare am facut rost si de un topor de piatra si un varf de lance din fier. La un moment dat, intr-o primavara, un copil imi spune ca badea Simion o aflat ceva bani de argint la Ursut. Dupa ore, m-am dus la omul respectiv, Simion Tamas, care mi-a dat treisprezece monede de argint. Initial au fost mai multe, dar le-o impartit la diferite persoane din sat. Probabil c-o fost mult mai multe. Probabil ca o mai dat si la vecini si la cine o arat, ca acela era atunci presedinte de CAP. Cum sa ma duc la ei sa le cer monedele? Monedele le-am dus la scoala, intr-o camaruta in care am organizat un mic muzeu al scolii. Am facut dintr-o banca veche o vitrina si le-am expus acolo. Am adunat si alte monede din cupru si le-am pus pe toate acolo. Am avut si un banut roman… Cele treisprezece monede de argint le-am dat Georgetei Maria Iuga, ca sa le duca la muzeu, sa le dea unui specialist care sa le identifice. Am incheiat un proces verbal de predare-primire, in doua exemplare, cu Maria Georgeta Iuga. Lucra la muzeu atunci si am avut mare incredere in ea, mai ales ca eu cu sotul ei am avut cam aceleasi afinitati culturale. Acum cand am facut lucrarea despre Cetatele am zis sa public si fotografia tezaurului. Nici nu mi-o trecut prin cap ca n-o sa gasesc monedele la muzeu. Acolo l-am gasit pe Carol Kacsó. El a cautat tezaurul, dar n-a gasit nimic. Nu stiu cum s-o putut intampla, dar monedele au disparut! De cand le-am predat, n-am mai vazut monedele niciodata. Cineva o lucrat cu ele, ca nu cred c-o intrat talharii in muzeu…”, ne-a declarat Rogojan.
Intrebari la care asteptam raspunsuri N-am inteles cateva lucruri, motiv pentru care vom reveni cu aceasta poveste, ca sa ne lamurim. 1. De ce profesorului Rogojan i s-a spus, atunci cand a solicitat sa fotografieze tezaurul, ca monedele au disparut? Daca nu era vorba intr-adevar de o disparitie, nu era mai firesc sa i se spuna ca nu sunt de gasit pe moment si sa revina a doua zi pentru a le fotografia? Oricum noua, care nu suntem obisnuiti cu tezaure monetare, ni se pare cel putin ciudat ca 13 monede de argint sa nu poata fi de gasit intr-un birou. 2. Daca printr-un „accident” monedele nu erau la muzeu atunci cand s-a produs vizita profesorului Rogojan, dar intre timp ele au reaparut, de ce n-a fost anuntat si Rogojan? Era un gest simplu si poate chiar obligatoriu pentru omul care a incredintat monedele muzeului. 3. Carol Kacsó sustine ca nu stie cui i-a incredintat Rogojan monedele. Treaba asta ne starneste noi intrebari. Ne intereseaza cum a intrat domnia sa in posesia monedelor, ca nu credem ca trecea prin curtea muzeului si s-a impiedicat de ele. Cineva trebuie sa i le fi incredintat. Credem ca avem o logica in ceea ce scriem. 4. N-am inteles inca ceva: in ce calitate domnul Kacsó pastreaza de atatia ani monedele respective, din moment ce noua ne-a spus ca sunt ale lui Rogojan. Intelegem (destul de aproximativ) ca nu a vrut sa ni le arate pentru ca nu avea acordul proprietarului, dar ca sa le arate proprietarului de ce acord ar fi avut nevoie? 5. Ce s-ar fi intamplat cu tezaurul despre a carui existenta, cel putin asa am constatat, nu stie decat Kacsó, daca profesorul Rogojan nu ar fi scris o monografie si nu s-ar fi interesat de soarta lui? 6. Chiar mai exista tezaurul? Asta ca sa fim putin rai…
Varianta Kacsó imbunatatita
Dupa discutia cu Mihai Rogojan, l-am contactat telefonic pe Carol Kacsó. Stiam ca a fost ani buni seful sectiei de Arheologie din cadrul Muzeului Judetean Maramures si eram convinsi ca este persoana cea mai potrivita pentru a ne lamuri in aceasta problema. Cu atat mai mult cu cat, din spusele profesorului Rogojan, cel care i-a semnalat disparitia tezaurului a fost chiar Carol Kacsó. Din nou, stupefactie! „Ei, n-au disparut monedele, cum sa dispara? Cine-a zis ca au disparut? Sunt la muzeu, nu-i nici un fel de problema. Sunt la muzeu. S-au regasit de atuncea. Ele sunt la muzeu, dar nu s-au putut inregistra, din moment ce omul nu le-a predat la muzeu. Le-a dat la cineva de aici sa se consulte si n-a mai revenit. Adica a revenit, dar in momentul acela nu erau. Acuma sunt. Nu-i nici un fel de problema. Eu nu stiu de treaba asta, cui le-a dat, in orice caz monedele sunt”, ne-a declarat Kacsó. Cel putin ne-am lamurit de un lucru: Carol Kacsó este una din verigile importante ale acestei povesti. A doua zi, am luat legatura cu arheologul Muzeului Judetean de Istorie Maramures pentru a limpezi situatia tezaurului de la Cetatele, care ba nu este de gasit, ba apare din neantul sertarelor de birou. Calm, surazator cand a auzit despre ce este vorba, Kacsó a spus o „poveste” fara sa clipeasca. „Da, sunt monezile! Nu pot sa vi le arat, pana nu iau legatura cu domnul Rogojan. Nu am ce sa va zic. Voi lua legatura cu el, sa il intreb cum si ce! Nu stiu care este povestea… Cine a spus ca nu sunt monezile? Si la domnul Botis i-am spus ca sunt. Cum sa nu fie? Ce sa se poata? Monezile sunt ale lui Rogojan, nu le-a donat muzeului, nu a facut nimic, le-a dat cuiva de la muzeu ca sa faca expertiza lor. Atata tot. Nu stiu cand au fost date”, a spus Kacsó. Cu zambetul pe buze, arheologul baimarean ne-a spus ca nu stie nimic, nici macar de faptul ca Mihai Rogojan a scos o monografie a localitatii Cetatele si ar fi vrut sa fotografieze tezaurul pe care l-a dat in grija unui angajat al muzeului. „Nu cred ca omul este suparat, a fost pe la mine si i-am spus sa-si precizeze pozitia: le doneaza, nu le doneaza? Eu am crezut ca ele au fost donate muzeului, asa am si scris. Recunosc ca este o greseala, dar ele sunt aici… Da! Ele sunt in muzeu, dar nu a facut o hartie de donatie… Urmeaza sa faca, daca vrea”, a spus Kacso. L-am intrebat pe arheolog daca acest tezaur a fost dat in custodie si daca da, cui anume. Raspunsul a fost dezarmant: „Nu stiu! Cred ca s-a dat pe prietenie… Nu stiu cine stie, probabil domnul Rogojan stie… Nu v-a spus cui le-a dat? Vedeti! La doamna Iuga… Eu… stiam ca au fost donate, dar nu este asa, din moment ce nu sunt inregistrate la muzeu… De fapt, care este problema, eu nu vad care e problema… Poate ca Rogojan nu le-a cautat! Eu ce sa spun… Nu stiti cumva numarul lui de telefon?”, a mai spus Kacso.
Ioan Botis,
ibotis@gazetademaramures.ro Nicolae Teremtus
teremtus@gazetademaramures.ro
