Este o experienta cu totul aparte acest exercitiu de ascultare in comun a unui spectacol radiofonic, se creeaza un fel de intimitate, cu totul diferita de cea dintr-o sala de teatru. Iar la sfarsit cei prezenti se intalnesc cu actorii, cu regizorul sau chiar cu dramaturgul, daca e posibil, si discuta. O fac aprins, cu pasiune, unii scriu versuri si calambururi inspirate de text, de montare sau de biografia artistilor. Ii critica sau ii lauda pe actori, dau sfaturi si isi etaleaza (induiosator) povestile proprii sau cunostintele sau nevoia de a vorbi. Cei mai multi dintre ei sunt iubitori de-o viata ai teatrului radiofonic, nostalgici pentru care "pauza" de luni dimineata devine, dupa cum multi au marturisit, de o importanta deosebita pentru ca interactioneaza direct cu o lume la care in mod obisnuit nu ar avea acces. Iar faptul ca de multe ori criticile devin "niste reflexe, adesea naive", dupa cum declara si regizorul Alexandru Dabija, este aproape lipsit de importanta.
Spectacolul lui Alexandru Dabija, avandu-i drept protagonisti pe Marcel Iures, Emilia Dobrin, Cristian Iacob, Constantin Draganescu si Marius Damian este o parabola. O poveste despre existenta si fuga din existenta, despre abdicarea de la ceea ce esti. Regele lui Marius Damian vrea sa ia "o pauza", iar postul de Rege este scos la concurs. Ordinea se transforma in haos, printul Alin, unicul candidat la post si, deci, castigatorul, isi primeste coroana in ritmuri de hip-hop, iar regina capata postul de ghid turistic in noua imparatie pe care proaspatul rege vrea sa o transforme in parc de distractii. Meritul textului lui Damian consta in primul rand in amestecul de ironie si umor cu lucruri foarte serioase si cu momente incarcate de poezie. "A fost un exercitiu de prietenie apropierea de text.", marturiseste regizorul. "E o incercare usor jucausa, un amestec de cotidian si solemn in care traim cu totii." Despre "Pauza regelui" si despre intalnirea cu teatrul radiofonic, Alexandru Dabija, unul dintre cei mai importanti regizori ai momentului, dar care se afla, cu acest spectacol, la debutul in teatrul radiofonic, am stat de vorba dupa auditia de la Majestic.
De ce intalnirea cu teatrul radiofonic se intampla relativ tarziu?
Ca orice intalnire de amor... Trebuie sa fie de acord ambele parti. A fost prima oara cand am fost invitat, pur si simplu. Si in meseria asta cam asa se procedeaza, mai ales de la o anumita varsta incolo, orice doamna asteapta sa fie invitata la dans...
Intalnirea cu teatrul radiofonic este mai degraba una intima sau astfel de auditii publice, precum cea de aici, schimba cumva felul de a-l recepta?
Cred ca-l modifica esential tipul asta de ascultat in comun. Cred ca intalnirea este mult mai intima si poate mai de familie, poate chiar de familie... In orice caz, una dintre caracteristicile fundamentale ale acestui tip de teatru este tocmai senzatia de unicat a spectatorului. Senzatia ca esti unicul spectator si unicul interlocutor, ceea ce la teatru nu se intampla. Acolo este o traire in comun a fenomenului teatral. Teatrul radiofonic ii da teatrului exact sansa asta, de a se adresa unui spectator. Si se adreseaza unui organ pe care eu personal il iubesc foarte tare, urechea. A te adresa urechii este cred, in vremurile astea in care toata lumea se adreseaza ochiului e bine fie si pentru simplul fapt ca e contra curentului.
Spuneati ceva mai devreme ca v-ati dori aici si un public mai tanar. De ce credeti ca nu se apropie tinerii de teatrul radiofonic?
De prosti. Raspunsul este unul singur. Si o spun cu mare drag pentru ca am si eu copii... Singura diferenta este ca intre ei si noi (ca sunt reactionar, vine varsta la care esti reactionar) este ca noua ne-a trecut prostia mai repede. Acum vad ca ea persista. Deci, asta e singura explicatie, atitudinea fiind esentiala aici si alegerile fiind individuale. Dincolo de faptul ca te imping societatea, vremurile pe care le traiesti... Tocmai, in vremurile pe care le traim si in care ideea de baza este scapa cine poate, concentrarea pe fiecare trebuie sa fie mult mai mare. Cine se aduna stie unde sa mearga, stie ce sa asculte, stie daca sa citeasca sau nu, daca sa se lase pacalit... Or, este o manipulare generala si nu poti sa manipulezi decat o masa de oameni totusi redusi intelectual si cultural.
Cum a fost intalnirea acum si aici cu textul si cu spectacolul?
Destul de stranie. Si cred ca nici nu pot sa comentez foarte repede pentru ca mi-a pus foarte multe probleme. Eu nu-mi vad niciodata spectacolele mele la teatru. Nu stau sa ma uit la spectacol, am niste emotii foarte mari, pe care le transmit actorilor si nu ma uit la ele. Acum a fost chiar asa, un fenomen. Si descopar ca am devenit extrem de critic. Acum am invatat foarte multe. Si stiu nu cum ar trebui sa fac in general, ci cum ar fi trebuit sa fac spectacolul asta. Deci, am vazut foarte multe gauri. Nu pot sa zic ca m-am ingrozit, dar am vazut gaurile ... si de-aia imi si place, pentru ca ma incita foarte mult.