Portretul intre 1770 - 1830
Expozitie 4 octombrie 2006 - 8 ianuarie 2007
Galeriile Nationale Grand Palais din Paris prezinta indragostitilor de arta o fascinanta expozitie dedicata portretului, sub titlul "Portrete publice, portrete private intre 1770 - 1830". Manifestarea este organizata de Reunion des Musees Nationaux si Muzeul Louvre, in colaborare cu Academia Regala de Arte din Londra si Muzeul Solomon R.Guggenheim Museum din New York.
Inca de la inceput vizitatorii au sansa de a vedea unul dintre exponatele speciale. Purtand o rochie in voga atunci si o peruca pudrata, Doamna Addington sta asezata pe un scaun Chippendale, adoptand o postura relaxata si oarecum comica, dar nu lipsita de cochetarie. Lucrarea din 1771, realizata de artistul britanic Joshua Reynolds, reprezinta primul portret in care modelul adopta o postura inedita, mult diferita de cea clasica, ce facuse cariera in reprezentarile aristocratilor, adesea surprinsi in pozitii inghetate, usor ridicole. Numai o actrita, cum era Addington, ar fi putut avea curajul de a rupe traditia intr-o asemenea maniera.
Nu este decat primul pas, pentru ca au fost adunate peste 140 de tablouri si sculpturi, din colectii particulare si de stat din Europa si America, ampla selectie ce incearca sa surprinda si sa redea perioada in care portretul s-a rupt de traditie si a stabilit noi reguli de prezentare.
Intre 1770 - 1830, desi foarte popular atat in Anglia cat si in America, portretul ocupa inca o pozitie minora in ierarhia Academiei franceze, fiind considerat mai putin decat, spre exemplu, pictura istorica. Cu toate acestea, atat tablourile cat si sculpturile aveau un public eclectic, iar cererea era tot mai mare, asa ca in arta occidentala au aparut tot mai multi pictori pasionati de gen. In loc de a respecta regulile rigide, stabilite in trecut de nevoia pentru prestigiu si pompa, arta portretisticii s-a bucurat de o popularitate si libertate fara precedent, devenind rapid genul modern prin excelenta.
Intr-o schimbare de optica fara precedent, care a trecut prin Iluminism, perioada revolutiilor si Empire, ajungand pana in epoca romantica, portretul a incetat sa mai fie un privilegiu exclusiv al aristocratiei si a inceput sa fie preferat si de alte clase sociale, in special de clasa de mijloc.
Au fost create galerii speciale la Roma, Paris, Londra, iar fiecare astfel de panteon a fost umplut de tablouri si busturi ale regilor, eroilor militari si revolutionari, intr-un spirit national. Este epoca in care se naste ideea celebritatii, iar martorii societatii ce incepe sa se deschida, de la scriitor la soprana de opera, incep sa fie tot mai des modele ale unor portrete si busturi, foarte apreciate de public. Un astfel de exemplu a fost actrita Sophie Arnould, care a comandat o serie de busturi, pentru a le darui admiratorilor importanti. In expozitiile publice, cum era celebrul Salon parizian, incep sa fie prezentate astfel de lucrari, chiar daca membrii conservatori ai juriului se impotriveau adesea cu inversunare.
Pe masura ce portretul se "democratiza", artistul incepea sa puna accent mai ales de psihologia modelului, in conformitate cu ideea lui Rousseau potrivit careia natura era mai puternica decat rangul social. Din aceasta perspectiva, autoportretele erau cu atat mai fascinante. Paradoxal sau, chiar si portretele suveranilor, altadata guvernate de un set de reguli similar celor pentru pictura religioasa, au fost influentate de aceasta schimbare, reflectand tensiunea dintre puterea eterna si umanitate.
Dar portretul a devenit pentru multi conducatori si o forma subtila de propaganda, mai ales in cazul celor nu prea populari, cum a fost cazul celebrei Marie Antoinette. Criticata si chiar urata pentru amestecul sau in treburle politice, Marie Antoinette a comandat o serie de portrete infatisand-o in rol de mama iubitoare, foarte potrivite secolului XVIII, cand accentul se punea pe valorile morale si familiale.
Intr-un context politic agitat, regulile noi ale portretisticii au servit intereselor noii elite, fiind mereu schimbate si influentate de artistii care descopereau la randul lor puterea de influentare a creatiilor. Portretul este martorul unor epoci fascinante.
Expozitia de la muzeul parizian este o veritabila antologie a personalitatilor vremii, lucrarile fiind semnate de maestrii precum Goya, Reynolds, Madame Vigee-Le Brun, David, Houdon, Canova, Lawrence, Ingres, Delacroix. Toti acesti mari artisti au reusit sa isi suprinda modelele atat ca simboluri ale pozitiei sociale, cat si in intimitatea vietii personale.
Octombrie 2006
