Don Giovani din FlamanziPe Gheorghe Prodan, fost asistent medical, actualmente pensionar, toata lumea il stie de „Don Giovani”. Asa i-au spus toti din Flamanzi, urbe in care Don Giovani este venetic. Gheorghe Prodan este din satul Plugari, judetul Iasi, si a ingrosat randul urmasilor celor de la 1907 abia prin 1966. De atunci, vreme de peste treizeci de ani, a alinat suferintele semenilor, intrebandu-i de sanatate la propriu. Obisnuinta asta o mai are si acum, cu toate ca a iesit la pensie. Daca vede pe vreunul cu tigara-n gura, narav pe care il combate cu o deosebita vehementa, nu se poate abtine sa nu-l avertizeze, mai in gluma, mai in serios: „Mai, Vasile, ai grija cu tigara. Macar tine-o cu mana stanga, ca sa te echilibrezi, fiindca in partea dreapta e ficatul, care e cel mai greu organ din corp”. La care cel vizat il linisteste tot in acelasi ton: „Da’ eu chiar cu mana stanga o tin, n-avea grija, fiindca in dreapta tin paharul...”.
„Eu cartile nu le-am vandut, le-am daruit”Printre altele, Don Giovani a cochetat si cu poezia, punctul de pornire fiind in adolescenta, pe la 16 ani. Ca mai toti tinerii, a inceput cu poezii de dragoste, dar majoritatea acestora au ajuns la cosul de gunoi. Au trecut anii si a reusit, in cele din urma, sa adune vreo sase volume, pe care le-a oferit „consumatorilor” de poezie: „Eu cartile nu le-am vandut, le-am daruit la copii, prin scoli si tuturor celor care mi-au cerut. N-am facut o negustorie, cu toate ca am platit ca sa le scot la lumina”. Don Giovani a abordat mai multe genuri, de la poezie, la epigrame, rondele, fabule, sonete pana la aforisme si glume, insa pasiunea sa ramane poezia patriotica, indeosebi cea dedicata Basarabiei, unde are rude de prin partea unchiului.
Tarana de la mormantul lui EminescuUnul dintre cele mai importante evenimente din viata sa a fost atunci cand a trecut Podul cu flori pentru a le duce fratilor de peste Prut tarana de la mormantul lui Mihai Eminescu. „Acum cativa ani le-am dus tarana de la mormantul lui Eminescu celor de la Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Sangerei. Am vrut sa le fac o surpriza. Am luat in valijoara carti si doua pungi de tarana, cu snur si tricolor. Imbracat in costum national, cu brau si tricolor, le-am spus: Aceasta este tarana de la mormantul lui Eminescu! Acesta este documentul care atesta acest lucru! Au fost foarte bucurosi si-au spus ca o vor pastra in muzeul scolii", isi aminteste Don Giovani.
„Am pus lira-n cui”In ultima perioada, Gheorghe Prodan a cam lasat deoparte condeiul, dezamagit de tot felul de evenimente. Cel mai tare l-a suparat desfiintarea cenaclului din localitate, unde era membru inca de la infiintare. Acum nu mai are unde sa-si recite creatiile, decat poate o data sau de doua ori pe an, la ceas de sarbatoare si daca este solicitat: „Daca am vazut ca nu am nici o incurajare, am pus lira-n cui”. Don Giovani are timp liber berechet si il foloseste la maximum: „De toate fac. Numai ca nu pot sa nasc si sa alaptez copii!”. Este un bun croitor, desi coase doar pentru necesitatile familiei. S-a apucat de croitorie de cand a gasit o masina de cusut „Singer” aruncata prin pod, pe care a facut-o functionala. La fiecare pas pe care-l faci in casa familiei Prodan, dai de cate o inventie a lui Don Giovani. De la injectoare care ard fara fum, rafturi speciale, mese rabatabile, o cange dotata cu un fel de magneti cu care recuperezi galeata din fantana, alarme, la tot felul de maruntisuri, pe care nici nu le foloseste. Le face doar pentru a-si omori timpul, ca sa nu-l omoare acesta pe el. La cei 69 de ani, Don Giovani se transforma pe loc intr-un copil vioi atunci cand are ocazia sa-si etaleze inventiile sau sa recite poezii in fata vreunui musafir, ziua respectiva capatand pe loc o tenta de sarbatoare. „Eu mai am o sarbatoare: atunci cand vine postasul cu pensia. De fiecare data ii spun Rugaciunea pensionarului: „Doamne, fie cu-ndurare /Relele sa nu m-ajunga/ Chiar de pensia nu-i mare/Fa-o, Doamne, cat mai lunga”. (Aida Roman)
