Foto: destination360.com
-Asemenea oricarui oras care are respect pentru valorile trecutului, capitala statului Muntenegru, Podgorica, a conservat de-a lungul timpului mostenirea culturala oferita de inaintasi. Chiar daca ultimele doua secole si-au pus amprenta profund asupra orasului, centrul vechi numit Stara Varos care constituie esenta acestuia, a reusit sa pastreze ceva din farmecul de odinioara.
Amestecul de stiluri arhitectonice este unul dintre primele lucruri care atrag atentia pe strazile centrului vechi. Cladirile numeroase construite si ornamentate in stil oriental si cele doua moschei vorbesc de la sine despre vremea in care teritoriul facea parte din Imperiul Otoman.
Din aceasta perioada au mai ramas insa putine constructii autentice, cele existente in prezent reflecand mai degraba influenta culturala care a continuat pana in vremuri mai recente. Printre constructiile autentice amintim un minaret din secolul XVIII scapat ca prin minune de bombardamentele celui de-al doilea razboi mondial.
Dintre monumentele valoroase create de populatia autohtona atrage atentia Biserica Sfantul Gheorghe ce se afla la poalele dealului Suma Gorica. Construita in secolul XVI la marginea unei paduri, biserica de piatra adaposteste frumoase fresce si icoane din seolul al XIX-lea.
Muzeul Orasului Podgorica(Muzej grada Podgorice) este unul dintre cele mai indicate locuri in care puteti cunoaste trecutul centrului urban muntenegrean. Pentru aceasta va sunt puse inainte dovezi din arheologie, etnografie si istorie care va poarta pana in vremea ilirilor, intemeietorii primelor asezari.
Centrul de cercetari arheologice (Centar na arheoloska istrazivanja) fondat in anul 1961 a avut un rol esential in restaurarea siturilor arheologice si in promovarea obiectelor descoperite.
Daca doriti sa vedeti cea mai eleganta constructie din oras trebuie sa mergeti la Galeria de Arta Moderna. Ar fi pacat sa nu faceti macar o scurta vizita pentru a admira picturile si sculpturile unor artisti asiatici si africani ce dovedesc o remarcabila putere creatoare.