Poarta catre vis

In ultima vreme s-a tot vorbit despre el ca potential candidat al Premiului Nobel pentru literatura dupa ce cartile i s-au lansat la Stockholm, cu sprijinul Institutului Cultural Roman de acolo, in entuziasmul general al suedezilor. In 2004, numele lui s-a rostit in context politic, fiindca actualul presedinte declarase ca habar n-are cine este. Dar daca popularitatea lui Mircea Cartarescu creste constant, aceasta este si meritul teatrului, iar Catalina Buzoianu este regizorul responsabil pentru aceasta.

Dupa ce a dramatizat `Levantul`, acum regizoarea a ales sa `transcrie` pentru scena la Teatrul National din Timisoara un alt roman semnat de Mircea Cartarescu, anume `Visul`. Pariul celei mai bune autoare de dramatizari din teatrul romanesc reuseste: din carte, care are o structura stufoasa si arborescenta, sunt pastrate nucleele solide, iar povestea din poveste se desfasoara clar, chiar daca plonjeurile in trecutul indepartat al copilariei ar fi putut complica mersul spectacolului. Dar intalnirea cu propriul trecut : mai mult sau mai putin identic cu acela al autorului, care isi aminteste detalii din care se recompune o atmosfera : este fascinanta pentru fiecare spectator. Asisti la o calatorie in timp, esti cooptat in echipa de mici investigatori ai realitatii, a caror curiozitate se amesteca fericit cu imaginatia, dand nastere unei lumi speciale, numai de ei stiute. Toti acesti copii, printre care in primul rand Nana, povestitoarea, sunt `cetateni ai visului`, cu incredibile sclipiri de maturitate, care le permit uneori sa-si prevada viitorul, chiar daca o fac sub forma unui joc. Ei inainteaza pe drumul cunoasterii ghidatiA numai de instinct si atrasi ca de un magnet de lumea nestiuta ce se deschide dincolo de realitatea banala. Regatul REM-ului (rapid eye movement) este pentru ei locul in care se regasesc, unde pot intra pe poarta catre vis.

Explorand lumea copilariei, cu toata naivitatea, dar si cu prospetimea si frumusetea ei netulburate, Catalina Buzoianu ne obliga sa privim spre noi insine, sa cautam acolo, in ciuda uscaciunii care ne ameninta, cu cat traim mai mult, nucleul de sensibilitate care se pastreaza din indepartata copilarie. De altfel, adultii sunt prost vazuti atat in roman, cat si in spectacol, singurii admisi : ba chiar venerati de copii : sunt `alungitii`, fiinte stranii, cu un trecut mitic, care si-au pastrat timusul, glanda copilariei, pe care majoritatea oamenilor si-o pierd cand cresc. Ai, din cand in cand, scriitorul, care, jucat de Alecu Reus, se amesteca postmodern cu personajele sale.

Ca de obicei in spectacolele pe care le creeaza, Catalina Buzoianu mizeaza pe tineri, iar de data aceasta le incredinteaza doua dintre cele mai importante roluri unor debutanti: vestea buna este ca amandoi :A si Iuliana Craescu in rolul Nana, si Ioan Strugari in rolul `alungitului` Egor : se descurca excelent. Spectacolul se mentine pe linia subtire dintre realitate si fantastic gratie elementelor sale: o reusita este felul in care se recompune atmosfera copilariei, acel amestec de fantastic si real, bine pigmentat cu brutalitatea si cruzimea tipice copiilor, iar plonjeurile in REM sunt asigurate de coregrafia Malinei Andrei si de scenografia Velicai Panduru, care compune si costumele, aflate undeva intre haina de strada si vesmantul secret pe care copiii si-l compun in jocurile lor, parca pentru a `fenta` realitatea. Proiectiile lui Lucian Moga sporesc si ele impresia de fantastic, accentuata puternic de muzica compusa de Mircea Florian reprodusa live, pe scena, de Spyridon Koliavasilis si Sasa Stoianovici-Hera. Poate ca `Visului` in varianta scenica ii lipsesc cateva dintre imaginile fabuloase care au dus la succesul romanului, dar faptul ca el este trait pe scena, cu o uriasa pofta de joc a actorilor, cu o energie si o bucurie care contamineaza publicul, compenseaza totul.