Piesa "Zaruri si Carti" in regia lui Florin Piersic jr. va avea ultima reprezentatie pe scena Cafe DeKO din cladirea Teatrului National din Bucuresti, duminica 18 martie de la ora 20.30, anunta un comunicat al Cafe teatru in teatru.
Piesa de teatru Zaruri si Carti reda dialogul dintre un patron de local (Florin Piersic jr) si angajatul sau (Petre Fumuru). Hazul si savoarea piesei rezulta din relatia celor doua personaje, din constantul si gradat tensionatul lor conflict.
Umorul replicilor il cucereste pe spectator din primele minute ale spectacolului. Petre Fumuru interpreteaza excelent rolul angajatului binevoitor, dar greu de cap, un personaj plin de umor, care cucereste prin bunavointa sa exagerata si starneste hohote de ras pana la lacrimi.
Fiind intrebat care este mesajul spectacolului, Florin Piersic jr a raspuns: "Nu-ti bate capul. Nu e genul de piesa de la care spectatorul pleaca frustrat si chinuit de intrebari existentiale. E o comedie de situatie, scrisa genial."