La cerere
La reprezentatia de vineri seara nimeni nu s-a grabit sa intre in sala. Abia dupe ce soneria care anunta inceputul spectacolului a sunat a doua oara, spectatorii si-au ocupat locurile. Incepe piesa si, odata cu prima replica, pe peretele negru de deasupra scenei apare si traducerea. Regele Lear sufera, bufonul se stramba. Nu-si spun nimic. Peretele negru ramane si el gol sau replica mai veche inlemneste neschimbata. Spectatorii urmaresc mai degraba actorii decat traducerea. E mai usor sa-l vezi pe Lear suferind pe scena decat sa citesti pe un perete ce-l doare. Pauza vine fara aplauze. Spectatorii par surprinsi. Se revanseaza la sfarsitul piesei, dupa mai bine de trei ore, cand aplauda pentru tot spectacolul.„Ma bucur ca se fac si traduceri. Avem astfel ocazia sa vedem si ce se joaca la teatrul maghiar”, ne-a spus Cristina Visan, profesoara de limba romana venita la spectacol cu cateva eleve. Ea a recunoscut ca exista o mica desincronizare intre text si ceea ce se intampla pe scena, dar a spus ca pentru cei care cunosc textul e mai usor.Regizorul piesei, care este si directorul Teatrului „Tamasi Aron”, Bocsardi Laszlo, ne-a declarat ca supratitrarea este un exercitiu de comunicare. „A existat cerere pentru traducerea pieselor pe care le jucam si asa ne-a venit ideea pe care am si pus-o in practica”.
