Muzeul Stadel din Frankfurt, Germania, prezinta expozitia "Imaginea de cult : altare si pictura religioasa de la Duccio la Perugino", manifestare care traseaza dezvoltarea picturii religioase italiene - si in special a altarelor - incepand din secolul XIII si pana spre sfarsitul secolului XV. Chiar daca multe dintre lucrarile de gen ale perioadei au fost distruse, pastrandu-se in cel mai bun caz fragmente, in colectiile muzeelor prestigioase si-au gasit locul si altare sau lucrari de arta religioasa. Chiar daca acestea si-au pierdut rolul initial, fiind scoase din biserici si manastiri, si-au pastrat valoarea artistica, impresionanta si astazi. Dar scoase din context aceste capodopere sunt mai greu de inteles astazi de vizitatorul contemporan, care le-ar putea percepe chiar ca bizare. Mai mult, lucrarile de gen reprezinta o conceptie artistica veche, ce a suferit schimbari radicale inca din perioada Renasterii. Organizatorii expozitiei au trebuit astfel sa raspunda unei duble provocari dificile : sa familiarizeze privitorul cu arta si tehnica picturii religioase a perioadei si sa aduca principiile acesteia in secolul XXI.
Nu trebuie neglijat rolul crucial pe care l-a avut pictura religioasa - si in special altarul ca opera de arta - in dezvoltarea ulterioara a mai multor genuri familiare astazi : portretul, scena narativa, natura moarta, peisajul. In afara pieselor alese din colectiile Muzeului Stadel, sunt prezentate opere imprumutate de la numeroase muzee prestigioase din intreaga lume, precum Muzeul Thyssen-Bornemisza din Madrid sau Muzeul Luvru din Paris.
Expozitia prezinta pictura unei epoci in care nu exista "Arta", in sensul modern al termenului. Arta, asa cum este inteleasa astazi, isi are originea in atmosfera si ideile Renasterii. "Arta" inseamna o creatie cu valoare artistica, iata definitia pastrata si astazi. Dar in secolul XIV pictori precum Duccio sau frantii Lorenzetti, ori florentinul Lorenzo Monaco, Fra Angelico, nu si-ar fi putut privi creatiile din acest punct de vedere. Pentru toti acestia, mari maestri sau pictori uitati, conta valoarea "religioasa" a compozitiei. Abia spre jumatatea secolului XV pictori precum Andrea Mantegna aveau sa puna bazele conceptului modern de arta, iar conceptul va evolua abia in timpul generatiei lui Rafael, in jur de 1500. Inainte de aceasta schimbare radicala, pentru artisti, colectionari si nobili contau doar creatiile religioase, cele mai cautate si bine platite.
Nici o alta lucrare nu este mai reprezentantiva pentru dimensiunea religioasa a artei decat altarul. Acesta avea nu doar rolul de fundal decorativ, in fata caruia preotii tineau slujba, ci era si o imagine a mantuirii sau locul unde se gaseau relicvele sacre. Altarul a jucat mereu un rol esential in liturghie, dar la inceput preotul se gasea in spatele acestuia, de unde le vorbea credinciosilor, fara a fi vazut. Abia din secolul XIII se produce o schimbare radicala, cand preotul trece in fata altarului, intorcand spatele congregatiei in anumite momente ale liturghiei. Aceasta schimbare, oricat ar parea de lipsita de importanta, marcheaza momentul aparitiei in arta a altarului, pictat cu imagini religioase care puteau fi privite si intelese in timpul slujbei.
Imaginile pictate pe altar aveau rolul de a oferi credinciosilor suportul pentru a vizualiza textul si elementele liturghiei, ceea ce credeau sau ceea ce trebuiau sa creada. Rolul altarului era atat de important incat in foarte scurt timp importanta acestuia nu mai putea fi trecuta cu vederea, in intreaga Europa catolica, iar treptat artistii epocii au fost tot mai atrasi de astfel de comenzi, care le aduceau atat faima si castigul financiar, cat si sprijinul Bisericii. Dar nicaieri altarul nu a fost atat de important ca in Italia, iar centrele politicie si religioase ale vremii au devenit si locurile unde erau create adevarate opere de arta.
In centrul expozitiei se gasesc doua altare exceptionale : o parte din altarul de la Catedrala Siena, din care s-au pastrat doar fragmente, si un altar de la Manastirea benedictina S. Pietro din Perugia. Guido da Siena a pictat acest altar, celebru in epoca, incluzand o imagine extraordinara a Fecioarei cu Pruncul, alaturi de scene din viata Mantuitorului, in jur de 1270. Lucrarea, unul dintre cele mai ambitioase proiecte ale artistului, a inlocuit si a depasit din punct de vedere artistic reprezentarea miraculoasa a Sfintei Fecioare, despre care legenda spunea ca adusese victoria celor din Siena impotria florentinilor, in batalia de la Montaperti din 1260. Potrivit traditiei, inainte de lupta ce parea dinainte pierduta, cei din Siena s-au rugat si au inchinat cetatea Sf Fecioare, care i-a ajutat sa invinga. Cu toate acestea, in jur de 1311 lucrarea a fost inlocuita de o alta reprezentarea a Sf Fecioare : "Maesta", realizata de Ducio, care includea o pictura a Sf Fecioare si o serie de scene narative inspirate de Noul Testament. Apoi, in 1330, acestei capodopere s-au alaturat alte patru compozitii, la dreapta si la stanga. Noile aditii erau executate de Simone Martini, Pietro si Ambrogio Lorenzetti, Bartolomeo Bulgarini. Era o inovatie de-a dreptul revolutionara - o pictura narativa asezata in centurl altarului - care avea sa joace un rol crucial in dezvoltarea ulterioara a genului.
Schimbarile in domeniul pictarii altarului, precum si introducerea unui stil mai "modernist" reflecta nu doar schimbarile din cadrul Bisericii Catolice, ci si schimbarea gusturilor publicului. Acest aspect este ilustrat si de un alt altar, care s-a aflat initial in S Pietro, Peugia, creatia lui Meo da Siena, prezentat in cadrul expozitiei. Un secol si jumatate mai tarziu, si acesta era inlocuit de o alta lucrare, care corespundea schimbarilor din lumea artistica. Era vorba de lucrarea lui Pietro Perugino, aflata astazi la Lyon, o compozitie marcata deja de stilul renascentist.
