Pictura metafizica este o forma de suprarealism, dar avant la lettre intrucat a precedat curentul respectiv cu un deceniu. A fost inventata de Carlo Carra si Giorgio de Chirico, doi artisti geniali care au si pus bazele miscarii omonime, la cumpana dintre secolele XIX si XX. Principiile stilului au fost expuse si discutate intens in revistele de specialitate aparute mai ales intre anii 1918-1921.
Astfel s-a ajuns la concluzia ca specifica pentru pictura metafizica este crearea unui spatiu straniu, cu ajutorul unor imagini tratate realist dar incremenite in situatii bizare, discontinue, rezultatul fiind o senzatie supranaturala de magie (de unde si denumirea de “pictura metafizica”), mister, halucinatie. In lucrarile astfel catalogate, obiectele supradimensionate troneaza, parand amenintatoare prin disproportia cu oamenii, iar personajele genereaza impresia unor statui. Ca sa infatiseze cat mai “fidel” aspectele cotidiene ale universului metafizic, in lucrarile artistilor care au promovat acest curent lumina este ireala, iar perspectiva exagerata.
Principalul reprezentat al picturii metafizice este Giorgio de Chirico, autorul unor peisaje cu arhitecturi ca de butaforie, cu manechine dezarticulate. Nascut la Volos, in orasul portuar al Tessaliei din care – spune legenda – argonautii ar fi pornit in cautarea lanii de aur, Giorgio de Chirico a facut putini prozeliti. Insa pe oamenii carora le-a fost prieten, i-a schimbat radical datorita capacitatii sale inovative.
Cel care a caracterizat cel mai bine arta lui de Chirico, numind-o “pictura metafizica”, a fost poetul Guillaume Apollinaire. Din perioada 1910–1917 dateaza lucrarile care impun asa-zisa „pictura metafizica”, in care titlul exprima de obicei o tema de meditatie: Enigma orei, Nostalgia infinitului, Turnul Rosu, Piata cu Ariadna (Ariadna), Calatoria plina de neliniste, Melancolia unei dupa-amieze, Visul transformat, Enigma unei zile, Misterul si melancolia unei strazi, Timpul fatal, Hector si Andromaca, Muzele tulburatoare etc.
Turnul Rosu (1913), Colectia Peggy Guggenheim
Intre 1911-1915, Giorgio de Chirico lucreaza la Paris, iar in anul 1912 expune trei panze in cadrul "Salonului de Toamna", devenind o prezenta obisnuita apoi la "Salonul Artistilor Independenti". Prima sa expozitie personala va avea loc in anul 1919.
In 1925 de Chirico se intoarce la Paris si continua seria tablourilor de fantezie si imaginatie, precum "Manechine stand jos", "Gladiatori" sau "Cai antici". Dupa acest moment, artistul renunta treptat la pictura metafizica, ii copiaza pe marii maestri si incepe sa creeze intr-un stil apropiat de academism.
Sursa foto: wikipedia.org
I. C.