Pica cine trage asul (de pica)

Piesa Mariei Manolescu e una dintre castigatoarele editiei a treia (de anul trecut) a concursului dramAcum, dar textul e serios modificat pentru varianta de spectacol, inspre binele tuturor. Capata, astfel, lucrul care-i lipsea, de fapt, si anume miza: care-i problema acestor cinci pustani, prinsi intr-o schema relationala complicata si cu ramificatii complexe de orientare sexuala, in vacanta la Vama Veche? De ce ajunge unul dintre ei sa-si doreasca sa moara de mana aceluia dintre prietenii sai care va trage, intr-un prea serios joc de carti, asul de pica?
De ce? Poate nu din teribilism (cum parea la prima vedere), ci pentru ca traieste intr-o lume a presiunilor pe care le refuza: "trebuie" sa faci o facultate, sa ai o cariera, o familie, copii la momentul oportun, nici mai devreme, nici mai tarziu, 50 de ani de viata planificata la fiece pas ti se intinde dinainte. Si nici vorba nu mai e de inevitabila scurgere inainte a acestor 50 de ani din vremea calmei curbe ierarhic-sociale de pana la mijlocul anilor '90; parintii lor n-au trecut prin astfel de dileme existentiale, ei au de inventat roata reusitei personale intr-o societate care nu merge deloc ca predecesoarele ei. Si cand nu ti-e clar ce vrei sa spui, iar vocabularul tau navigheaza printre poante cu Google, unde-si poate gasi subconstientul tau refugiul de a urla? In muzica de la Pink Floyd, pe versuri scrise special...
Probabil ca nu exista in Romania un regizor cu o "dambla" mai mare pentru muzica de scena "live" (dupa Victor Ioan Frunza) decat Apostol. Dupa Dorina Crisan Rusu (disparuta anul trecut, cea care scrisese partiturile pentru un "Woyzeck" in care s-a zis ca muzica face tot spectacolul), pentru "With a little help..." a lucrat cu Bobo Burlacianu ("de la Fara Zahar"...) pentru o succesiune de "cover"-uri dupa clasici altadata "indie", intepretate, vocal si de la tobe la chitara, cu indemanare capatata la repetitii, de chiar actorii. Sigur ca Pink Floyd sau "Perfect Day" nu sunt tocmai muzicile acestei generatii (putin posibil sa stie ce-i aia "Velvet Underground"). Dar dac-ar fi, ar insemna ca generatia de care vorbim si-a gasit o limba, o forma artistica prin care s-ar putea intelege pe ea insasi.
Cinci din cei sase interpreti sunt inca studenti (de-a dreptul in anul II, acum III, la clasa lui Emil Coseru), iar Cosmin Maxim, aspirantul sinucigas, e actor al Nationalului. Cu totii au o inocenta, o limpezime care merge dincolo de talent si stiinta (la care stau mai bine ca majoritatea colegilor lor bucuresteni), tinand, poate, de empatia cu un spectacol (cu toate limitele de asumare pe care le au). De ei depinde totul, de la lucrul cu cel mai realist-minimal decor pe care l-a Alina Herescu la vreo montare a lui Apostol, la acrobatia pe linia ingusta dintre real si subconstient, la constructia unor emotionante scene de rabufnire sentimentala, hetero- si homosexuala. Prea greu nu e sa faci un spectacol bun, tehnologic vorbind. Sa faci insa unul atat de emotionant ca "With a little help...", pe o tema despre care unii zic ca s-a spus destul, nu e la indemana chiar a oricui.
Teatrul National "Vasile Alecsandri", Iasi * "With a little help from my friends" de Maria Manolescu * Regia: Radu Apostol * Scenografia: Alina Herescu * Muzica: Bobo Burlacianu * Cu: Cosmin Maxim, Vlad Willy Volf, Andreea Boboc, Cosmin Panaite, Olimpia Melinte, Corneliu Laur