Nascut pe 10 martie 1856 in comuna Tohat, judetul Salaj, va urma primele 10 clase la Baia Mare, in limba maghiara, si cu toate acestea reuseste in fiecare an sa obtina premiul I. Pasionat de literatura romana si in special de poezie - in buna masura datorita influentei mamei, cea care ii spusese in copilarie primele povesti si basme - inca din adolescenta face parte din societati de lectura, incepe sa scrie si mai tarziu sa publice versuri, si va debuta in prestigioasa revista Familia, fiind si un colaborator obisnuit al mai multor publicatii romanesti din epoca. Ramane unul dintre numele des intalnite in paginile Familiei (o remarcabila performanta pentru un tanar care nici nu isi incepuse inca studiile superioare) si in 1876 se va inscrie la Universitatea din Cluj, la Facultatea de Litera si Filosofie.
Pana in 1881 va traduce si doua piese de Euripide in limba romana (o premiera absoluta) si un prim pas remarcabil, desi autorul se va declara mai tarziu nemultumit de primele versiuni. In doar cinci ani va reusi sa isi sustina doctoratul tot la Cluj, in 1881, cu o teza despre Vasile Alecsandri, reusind ca intr-o lucrare in limba maghiara sa popularizeze un remarcabil poet roman, in anexa prezentand propriile sale talmaciri a unei duzini de poeme semnate de Alecsandri.
Odata cu terminarea studiilor va incepe si lunga sa cariera ca profesor, alegand sa se mute initial in Bucuresti dar predand si in Turnu-Severin, fiind profesor si director la mai multe institutii de invatamant si fiind in acele decenii si unul dintre cei mai apreciati autori de manuale scolare. Petre Dulfu a fost prezent la catedra pret de 40 de ani, dar in afara lucrarilor literare a fost autorul sau coautorul mai multor abecedare, manuale de geografie si aritmetica, carti de citire si chiar manuale de etica sau estetica. Un dascal foarte apreciat, se va retrage abia in 1927, cand era deja trecut de varsta de 70 de ani.
Interesant este ca ar fi putut sa se dedice exclusiv unei cariere in invatamant, lasand poeziile si traducerile de tinerete in urma, insa in buna masura datorita succesul de critica si nu in ultimul rand de public (devenise un nume foarte popular in paginile revistelor literare ale vremii) continua sa scrie si mai ales sa publice. Poezie, traduceri, chiar si dramaturgie, citite de cei interesati, insa nimeni nu se astepta la cartea care ii va aduce practic celebritatea si care il impune printre autorii importanti.
In 1894 aparea Ispravile lui Pacala, o transpunere versificata a povestilor din folclor avandu-l ca erou pe astazi celebrul personaj, nu putine dintre ele fiind cunoscute din familie, altele culese din diverse surse, insa unificate prin stilul marcat de muzicalitate al autorului. A fost una dintre cartile devenite repede "clasice", reeditata de nenumarate ori, si adevarata consacrare pentru Petre Dulfu. In urmatorii ani va continua sa publice, in principal poezie si prelucrari ale basmelor populare, in paralel ramanand acelasi pedagog foarte apreciat, fara sa ezite sa alcatuiasca pentru elevii sai nu doar manuale, dar si culegeri de povestiri si schite moralizatoare, in ton cu gustul vremii.
In 1911 s-a inscris in Societatea Scriitorilor Romani (devenise cetatean roman in 1891). Academia Romana l-a premiat atat pentru volumul Ispravile lui Pacala cat si pentru traducerile din Euripide.
Petre Dulfu a murit pe 31 octombrie 1953.
Foto: wikipedia.org
