Nascut pe 4 octombrie 1942 la Budapesta, Peter Nadas este un romancier, dramaturg si eseist maghiar. A fost receptat excelent atat in tara natala, unde este unul dintre cei mai proeminenti si importanti scriitori contemporani, cat si in afara granitelor tarii sale. In perioada 196–1963, Peter Nadas a studiat jurnalismul si fotografia, iar dupa terminarea studiilor a profesat atat ca jurnalist, la o revista din Budapesta, cat si ca fotograf. Din 1969 a devenit freelancer.
In 1984 s-a mutat intr-un sat mic din vestul Ungariei, Gombosszeg, unde locuieste si astazi, desi are, de asemenea, o resedinta in Castle District din Buda. In 1990 se casatoreste cu Magda Salamon. Peter Nadas si-a inceput cariera literara scriind povestiri, prima fiind publicata in 1965. Dupa publicarea mai multor volume de povestiri, Peter Nadas isi indreapta atentia spre roman.
Primul roman, The End of a Family Story (in maghiara: Egy csaladregeny vege), a aparut in 1977, si a fost urmat de multe alte volume. A fost nevoie de 11 ani pentru ca Peter Nadas sa scrie romanul Apocalipsa memoriilor (Emlekiratok konyve, 1986), carte despre care Neue Zuricher Zeitung a scris: „Acest roman este o adevarata piatra de hotar in literatura maghiara si, probabil, in proza europeana.“
Opera autorului insumeaza peste 20 de volume (romane, nuvele, povestiri, eseuri, piese de teatru) traduse in toate limbile de circulatie internationala. De-a lungul carierei sale, Nadas a fost distins cu numeroase premii si distinctii, precum Leipziger Buchpreis zur Europaischen Verständigung, Prix du Meilleur Livre Etranger, Premiul Vilenica si Premiul Kafka, iar numele lui s-a numarat de mai multe ori printre candidatii la Premiul Nobel pentru Literatura.
August 2014
A.I.
editor artline.ro