Peter Esterhazy (născut în 1950, la Budapesta, într-una dintre cele mai vechi şi renumite familii aristocratice maghiare) este, probabil, scriitorul ungur cel mai cunoscut şi apreciat pe plan internaţional în momentul de faţă, una dintre vocile şi conştiinţele literare definitorii pentru problematica spaţiului central şi est-european contemporan. A urmat iniţial studii de matematică la universitatea din oraşul natal şi a lucrat ca matematician între 1974 şi 1978; a debutat în 1978, în gazete literare, iar din 1978 s-a dedicat în întregime scrisului. Este autorul unei opere vaste, ce cuprinde romane, nuvele, piese de teatru, eseuri, studii, publicistică, traduse în douăzeci şi cinci de limbi şi încununate cu numeroase distincţii naţionale (printre care prestigiosul premiu Kossuth, în 1996) şi internaţionale (Herder, în 2002, Grinzane Cavour, în 2004, Premiul Păcii al Uniunii Editorilor şi Librarilor din Germania, în 2004, Premiul de Excelenţă al Institutului Cultural Român, Premiul Grinzane-Beppe Fenoglio din Italia, în 2007 ş.a.). |
Printre operele sale cele mai cunoscute se numără Harmonia cælestis, Verbele auxiliare ale inimii, Cartea lui Hrabal, Privirea contesei Hahn-Hahn, Puţină curvăsărie maghiară, O femeie, Nicio artă etc.