La teză unică la matematică au fost prezenţi 26.526 de elevi, adică 13.206 elevi de clasa a VII-a şi 13.320 elevi de clasa a VIII-a. În Municipiul Bucureşti au fost organizate 245 centre pentru susţinerea tezelor cu subiect unic şi 40 centre de evaluare. "Rezultatele se vor da vineri după-amiază sau cel târziu sâmbătă dimineaţa", a declarat, joi, pentru NewsIn, inspectorul de imagine al ISMB, Marian Banu.
La nivel naţional, aproximativ 450.000 de elevi din clasele a VII-a şi a VIII-a au susţinut, miercuri, de la ora 12.00, teza cu subiect unic la matematică.
Disciplinele la care se susţin teze în clasa a VII-a sunt limba şi literatura română, matematică, respectiv limba şi literatura maternă pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale, care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă. Elevii de clasa a VIII-a susţin teze cu subiect unic la limba şi literatura română, matematică şi geografie sau istorie, la alegere. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale, care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă, vor susţine o probă de limba şi literatura maternă, iar pentru aceştia din urmă, subiectele vor fi asigurate în limba maternă studiată.
În semestrul I, calendarul tezelor, comun pentru clasele a VII-a şi a VIII-a, are următoarea configuraţie: 30 noiembrie 2007 - limba şi literatura maternă, 5 decembrie 2007 - matematică, 11 decembrie 2007 - istorie/geografie (numai pentru clasa a VIII-a), 14 decembrie 2007 - limba şi literatura română, 11 ianuarie 2008 - depunerea contestaţiilor. În situaţii speciale, temeinic motivate, elevii susţin teza cu subiect unic la care au absentat, în perioadele speciale de teze prevăzute prin calendar. Pentru semestrul I, elevii pot susţine teza la care au absentat în perioada specială din luna februarie sau în cea din lunile mai - iunie.