El a criticat dur Executivul, care a respins şi majorarea salarială suplimentară de 10 procente în 2008, iar în Timiş se pune şi problema reducerii de personal. "Am avut răbdare, noi nu participat la protestele din noiembrie, dar acum considerăm că Guvernul depăşeşte limitele bunului simţ şi abuzează de noi", a spus Popescu.
Pe de altă parte, liderul sindical pe Timiş al Federaţiei Educaţiei Naţionale, Marian Uţă, care a organizat greva similară din noiembrie, la care sindicatul 'Spiru Haret' nu a participat, a declarat că, în opinia sa, este vorba de ambiţii personale şi implicări politice la nivel judeţean şi chiar la vârf. "Atunci, liderii de la 'Spiru Haret' spuneau că nu e momentul unei greve de avertisment. Acum, tot pe revendicările noastre, este momentul", a adăugat Marian Uţă.