Noul proiect ce poarta denumirea Van Gogh Worldwide (vangoghworldwide.org) va fi in viitorul apropiat colectia completa online a lucrarilor lui Vincent van Gogh, inclusiv cele prea putin cunoscute publicului larg. Vizitatorii noului site vor putea sa descopere pas cu pas desene si picturi ce poarta semnatura lui Vincent van Gogh, din diverse perioade de activitate, sau pot selecta creatiile lui in functie de tehnica (ulei, guasa, creion, acuarela, carbune, etc), de subiectul ales, de muzeul sau colectia in care se gaseste piesa, etc.
Vor fi disponibile si fragmente din bogata corespondenta dintre Vincent si Theo van Gogh (atunci cand se refera la anumite lucrari), alaturi de documente de arhiva. In asteptarea redeschiderii marilor muzee, pasionatii pot astfel sa se bucure de creatiile lui Vincent van Gogh din muzeul ce ii poarta numele (si nu numai) iar in viitorul numarul acestora va creste, la fel si volumul de informatii din arhive.
Foto: vangoghworldwide.org