La periferia Bucurestiului, pe Drumul Sabareni, rasare, dintre gunoaie, Goe. Nu este vorba despre un pusti din zona, ci chiar despre `marinelul" schitat de Ion Luca Caragiale în `D-l Goe". Suspendat de o schela, albit de la finisajul din ipsos si tinând în mâna o trâmbita ca vestitorii curtilor regale, statuia `puisorului" îi pare trecatorului un înger. De la aproximativ sase metri, el supravegheaza de fapt restul uriasilor care cresc în curtea atelierului de sculptura al artistului Ioan Bolborea.
Cele 12 personaje au trecut de la stadiul de macheta, de miniaturi din bronz, la etapa de lemn, vata de sticla si ipsos. Asezate maiestuos în aer liber, în curtea artistului bucurestean, ele au rezistat nazurilor iernii care tocmai a trecut. Le asteapta cuptorul si bronzul încins. Au ajuns însa la marimea `naturala", de aproape trei metri fiecare. `Cam asa cum arata acum de înalte, asa vor fi si în fata Teatrului. Va fi o adevarata scena, cu un cadru format din patru stâlpi, pe care eroii lui Caragiale se vor manifesta dupa cum au stiut marii actori români sa-i interpreteze mai bine", explica sculptorul Ioan Bolborea. La o privire atenta, privitorul îl descopera pe Farfuridi din `O scrisoare pierduta" sub chipul actorului Dem Radulescu, pe Cetateanul turmentat din aceeasi piesa, sub figura lui Birlic, iar pe Catavencu, sub cea a lui Alexandru Giugaru. Ideea carutei pe care este asezata scena vine de la obiceiul artistilor din vremea dramaturgului, care se deplasau cu spectacolele prin tara, cu caruta.
Zita si Veta, dupa modelul Playboy
Din 2005, de când a început sa lucreze la grupul statuar, artistul a tot schimbat aparitia personajelor si proiectul în sine de mai multe ori. Daca, la început, era stabilit ca Ion Luca Caragiale va urca si el în caruta alaturi de `copiii" lui, ulterior, Bolborea a hotarât ca scriitorul sa fie imortalizat si în afara scenei. `Cu mâna pe carte, vreau sa-si priveasca opera de la distanta, inclusiv pe el însusi", spune artistul. Cu privirea spre un sir de picioare, palarii, mâini cu tigarete si busturi neterminate de lânga gardul atelierului, el ne lamureste: `Aici este salonul refuzatilor". Printre frânturile de statui, refuzatii sunt Pristanda din `O scrisoare pierduta" si Rica Venturiano din `O noapte furtunoasa". În schimb, va aparea Lucia Sturdza Bulandra, într-o postura eleganta, cu palarie si tigareta, care le va privi cu superioritate pe Zita si pe Veta, de sub ipsosul framântat. `Pe Zita si pe Veta le voi lasa goale. Vor purta doar un fel de voal, pentru ca, în definitiv, ele au fost niste femei usoare", mai spune Ioan Bolborea. Totusi, personajele feminine vor purta palarii pe care vor fi asezate fructe, iar nuantele de bronz în care vor fi învelite vor fi diferite: verde, auriu, negru, argintiu, rosu. Grupul statuar va cântari aproximativ 16 tone.
Lucrare controversata
Acuzat de catre unii reprezentanti ai Ministerului Culturii si Cultelor cum ca ar face parte din categoria artistilor care primesc lucrari de la stat, sculptorul Ioan Bolborea se disculpa: `S-a dat concurs pe vremea când Razvan Theodorescu era ministrul culturii, iar eu l-am câstigat", sustine artistul care precizeaza ca suma pe care Ministrul Culturii si Cultelor a alocat-o pentru proiectul `Caruta cu paiate" ajunge pâna la 24 de miliarde de lei vechi, iar cea a Primariei Muncipiului Bucuresti, la sase miliarde de lei vechi. Drepturile lui de autor costa doua miliarde de lei vechi.