Rembrandt Peale (22 februarie 1778 - 3 octombrie 1860) pictor si scriitor american, portretist, provenea din celebra familie de pictori Peale.
Nascut in Bucks County, Pennsylvania, era fiul pictorului Charles Willson Peale. A avut mai multi frati si surori, toti primind numele unor artisti celebri - Titian, Raphaelle, Ruberns. Rembrandt Peale s-a dovedit un talent precoce, realizand prima sa lucrare (un autoportret) la varsta de 13 ani. A continuat sa lucreze in principal ca portretist, dar si ca pictor de scene istorice, pentru aproape sapte decenii, realizand peste o mie de lucrari. Cele mai importante si reusite lucrari sunt cele pictate in primele trei decenii ale secolului XIX. Avea sa lucreze in Philadelhia, dar si in alte orase precum Boston, New York sau Washington. S-a bucurat de sprijinul tatalui sau si a fost influentat atat de lucrarile unor artisti contemporani precum Gilbert Stuart si Robert Edge Pine, dar si de cele ale artistilor europeni ai vremii.
A realizat doua impresionante portrete infatisandu-i pe George Washington si pe Thomas Jefferson. In Baltimore, intre 1796 - 1798 a deschis si condus primul muzeu al familiei Peale, dupa cel existent deja in Philadelphia.
In 1801 lucreaza alaturi de tatal sau la dezgroparea oaselor mai multor mamifere preistorice in Newburgh, New York, iar un an mai tarziu, impreuna cu Rubens Peale, prezenta intr-o expozitie scheletele reconstruite.
Calatoreste mult, ramanand pentru perioade indelungate in diverse capitale europene, unde isi continua studiile. In 1802-1803 se inscrie la Academia Regala din Londra, in 1808 si 1809-1810 se afla la Paris, unde realizeaza portrete ale artistilor, scriitorilor si oamenilor de stiinta francezi pentru colectia tatalui sau. In 1828-1830 pleaca in Italia, unde realizeaza numeroase copii dupa lucrarile marilor maestri pentru diversi colectionari americani. Va reveni in Anglia pentru scurt timp in 1832 - 1833.
Datorita acestor calatorii stilul artistului s-a schimbat inca de timpuriu, de la o maniera influentat de tatal sau la un stil matur, marcat de accente ale neoclasicismului francez si mai ales de compozitiile lui Jacques-Louis David. Abordeaza teme dificile in compozitii ample si elegante, cu detalii atent redate. Marele sau succes a fost portretul lui George Washington, fiind singurul artist in viata care realizase portretul unui presedinte american, Washington acceptand sa pozeze pentru acesta.
Chiar daca succesul si ambitiile lui Rembrandt s-au datorat in buna masura sprijinului tatalui, artistul s-a impus prin talentul sau prolific si prin uriasa putere de munca. A adoptat noile tehnici europene, adaptandu-se gustului epocii si devenind astfel foarte popular. Nu s-a limitat la pictura, popularizandu-si teoriile despre arta si rolul acesteia in democratie prin intermediul mai multor brosuri, articole si carti, undele dintre ele de succes. Realiza adesea prezentarile expozitiilor sale, a scris si poezie si memorialistica.