PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL BUCURESTILOR, MITROPOLIT AL MUNTENIEI SI DOBROGEI, LOCTIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI SI PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER SI PREAIUBITILOR CREDINCIOSI DIN ARHIEPISCOPIA BUCURESTILOR
HAR, MILA SI PACE DE LA HRISTOS-DOMNUL NOSTRU, IAR DE LA NOI PARINTESTI BINECUVANTARI
"prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat"
(Isaia 53, 5)
HRISTOS A INVIAT!
Preacuviosi si Preacucernici Parinti,
Iubiti credinciosi si credincioase,
Hristos Cel rastignit si inviat S-a aratat ucenicilor Sai in seara zilei invierii Sale, pentru a-i incredinta ca El a trecut prin moarte si a biruit-o. Trupul lui Hristos n-a cunoscut stricaciunea in mormant, pentru ca era unit cu Dumnezeirea Fiului Cel vesnic. Iar sufletul lui Hristos n-a fost tinut in iad, tot pentru ca era unit cu Dumnezeirea Sa. Moartea, ca despartire a sufletului de trup, fiind pentru om urmarea pacatului (cf. Romani 6, 23), prima lucrare a lui Hristos dupa biruinta Sa asupra mortii a fost aceea de a impartasi ucenicilor Sai puterea de a ierta pacatele (cf. Ioan 20, 19-23).
Insa, ucenicul Toma, nefiind prezent acolo cu ceilalti, dar voind apoi sa se incredinteze de adevarul invierii lui Hristos in chip material, prin simturi, a zis: "daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede" (Ioan 20, 25). De aceea, peste opt zile, Hristos-Domnul S-a aratat si lui Toma, zicandu-i: "Adu degetul tau incoace si vezi mainile Mele si adu mana ta si o pune in coasta Mea; si nu fi necredincios, ci credincios. A raspuns Toma si I-a zis: Domnul meu si Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: Pentru ca M-ai vazut, ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!" (Ioan 20, 27-29). Cu alte cuvinte, fericiti sunt cei care vad duhovniceste, cu ochii credintei, pe Dumnezeu Cel nevazut, pentru ca simt prezenta Lui dumnezeiasca iubitoare si vindecatoare. Intelegem ca Hristos-Domnul Cel inviat din morti, cu iubire si intelepciune, dojenind si luminand pe ucenicul Sau Toma, il vindeca de indoiala sau de putinatatea credintei lui.
Cand s-a atins de trupul omenesc al lui Iisus Cel inviat, Toma a marturisit dumnezeirea Lui, zicand: Domnul meu si Dumnezeul meu!
Toma s-a atins de trupul material, vazut si limitat al lui Hristos, dar a marturisit pe Dumnezeu Cel nematerial, nevazut si nemarginit. El s-a atins de semnele Crucii si a marturisit slava invierii. S-a atins de semnele suferintei si ale mortii trecatoare, dar a marturisit puterea invierii si a vietii vesnice. S-a atins de semnele lasate in trupul lui Hristos de pacatele oamenilor (tradare, invidie, ura si violenta), dar a marturisit puterea iubirii lui Dumnezeu mai tare decat pacatul si moartea. S-a atins de semnele istoriei pacatoase care ucide, dar a marturisit vesnicia iubirii milostive a lui Dumnezeu care daruieste viata.
S-a atins de semnele bolii pacatului omenesc, dar a marturisit lumina vindecarii dumnezeiesti, ca sa se implineasca profetia lui Isaia care, cu sute de ani inainte, fiind inspirat de Duhul Sfant, a rezumat taina legaturii dintre Cruce si inviere, in cuvintele: "(...) prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat" (Isaia 53, 5).
Ranile patimirilor lui Hristos Cel rastignit s-au vindecat prin inviere. Desi nu mai sangereaza, ele totusi insemneaza ceva: sunt stigmate sau semne care confirma si comunica iubirea Lui smerita mai tare decat pacatul si moartea. Urmele Crucii, desi vindecate prin inviere, raman totusi imprimate in trupul lui Hristos Cel preaslavit, pentru a ne arata ca suferintele si nevointele omului in lupta sa cu pacatul in istorie nu sunt uitate de Dumnezeu in vesnicie, ci vindecate si luminate sau transfigurate in semne de biruinta ale iubirii rastignite asupra pacatului (egoismului), mortii si iadului.
Cantarile Canonului invierii arata puterea vindecatoare a Sfintei Cruci, adica a Sfintelor Patimiri ale Domnului Iisus Hristos, astfel: "Suitu-Te-ai pe Cruce, patimile mele vindecandu-le cu patima preacuratului Tau trup pe care de voie l-ai purtat" (Canonul invierii, gl. IV, cantarea a 4-a, Duminica, la Utrenie).
Mantuirea, ca vindecare a naturii umane de pacat, de moarte si de coruptibilitate sau stricaciune, este cantata in slujba Sfintelor Pasti, astfel: "Cu trupul adormind, ca un muritor, imparate si Doamne, a treia zi ai inviat pe Adam din stricaciune ridicand si moartea pierzand; Pastile nestricaciunii, lumii de mantuire" (Lumi¬nanda, Utrenia Sfintelor Pasti).
De asemenea, este semnificativ faptul ca prima sarbatoare dupa Sfintele Pasti, Vinerea din Saptamana luminata, este numita Izvorul Tamaduirii sau Izvorul cel de Viata purtator. Sarbatoarea aceasta ne aminteste ca harul tamaduitor sau vindecator al lui Dumnezeu s-a aratat langa Constantinopol, intr-un loc pe care a fost zidita o biserica inchinata Maicii Domnului. In aceasta biserica s-au vindecat mai multi imparati, patriarhi, monahi si simpli credinciosi, prin milostivirea Mantuitorului Iisus Hristos si a Maicii Domnului (Vezi Sinaxarul zilei de Vineri, in Saptamana luminata).
Legatura dintre Vinerea Sfintelor Patimi ale Mantuitorului nostru Iisus Hristos si Vinerea Izvorului Tamaduirii ne arata taina Bisericii lui Hristos ca spatiu de vindecare de boala si eliberare de pacate. De fapt, Maica Domnului care a stat langa Crucea lui Hristos Cel rastignit si a vazut ranile din mainile si picioarele Lui, precum si rana din coasta Lui impunsa, din care a iesit sange si apa (cf. Ioan 19, 34), simboluri ale Botezului si Euharistiei, a devenit icoana vie a Bisericii lui Hristos plina de harul tamaduitor daruit ei de Hristos Cel rastignit si inviat.
Sarbatoarea Izvorul Tamaduirii ne arata ca harul vindecator al lui Hristos Cel rastignit si inviat se revarsa in Biserica, prin Sfintele ei Taine si rugaciuni, in mod deosebit, prin milostivirea si rugaciunile Maicii Domnului, dupa cum se spune in slujba Vecerniei din Vinerea Izvorului Tamaduirii: "Lucruri minunate si uimitoare a savarsit Stapanul cerurilor, dintru inceput prin tine, cea cu totul fara prihana. Ca si de sus a picurat (har) lamurit ca o ploaie, in pantecele tau, dumnezeiasca Mireasa, aratandu-te pe tine izvor din care curge toata bunatatea si multimea de tamaduiri, izvorand din belsug faceri de bine tuturor celor ce au nevoie de intarirea sufletelor si de sanatatea trupului prin apa harului" (Vineri, in Saptamana luminata, Stihira din slujba Vecerniei, vezi Penticostar, Bucuresti, 1973, p. 52).
In toate Duminicile care urmeaza dupa Sarbatoarea invierii Domnului pana la Sarbatoarea inaltarii Domnului, se arata, intr-un fel sau altul, puterea vindecatoare a lui Hristos, atat pentru suflet, cat si pentru trup. Astfel, Duminica femeilor mironosite ne arata ca aceste femei au fost vindecate de teama primind bucurie de la Hristos, Care le spune: "Bucurati-va! (...) Nu va temeti!" (Matei 28, 9-10).
Duminica Slabanogului de la Vitezda ne arata ca vindecarea acestuia de paralizie a fost in acelasi timp o tamaduire sufleteasca si trupeasca, o izbavire de pacat si de boala. Duminica Samarinencei ne arata ca aceasta femeie, diferita de evrei ca neam si credinta, a fost vindecata de afectiunea ei dezordonata si de necunoasterea adevaratei credinte. Iar Duminica Orbului ne arata ca vindecarea unui orb din nastere are ca scop preamarirea iubirii si milostivirii lui Dumnezeu pentru oameni, ca ei sa inteleaga ca atat sanatatea (vederea normala), cat si vindecarea de boala sunt daruri de la Dumnezeu.
In timpul vietii Sale pamantesti, de la Nasterea Sa in Betleem pana la inaltarea Sa la cer pe muntele maslinilor, Hristos-Domnul, prin tot ceea ce este El ca Dumnezeu-Om, prin tot ceea ce invata si face, de fapt vindeca si innoieste, sfinteste si inalta firea noastra omeneasca, pentru ca uneste vointa umana cu vointa divina, implinind voia lui Dumnezeu-Tatal prin smerita ascultare si daruire de sine intru iubire fata de Dumnezeu si fata de oameni.
"Cel care l-a facut pe om (...) Se face El insusi patimitor, pentru a vindeca patimile noastre prin Patima Sa; si astfel desfiintand in trupul Sau patimile noastre care intrecusera orice masura, in marea Sa iubire de oameni reinnoieste in Duhul puterile sufletului nostru" (Sfantul Maxim Marturisitorul, Capete despre cunostinta de Dumnezeu si iconomia intruparii, III, 14, cf. Jean Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Ed. Sophia, Bucuresti, 2001, p. 244) – dupa cum spune Sfantul Maxim Marturisitorul, de la a carui moarte se implinesc anul acesta 1350 de ani.
Iubiti fii si fiice duhovnicesti,
In Persoana divino-umana a Mantuitorului Iisus Hristos Cel rastignit si inviat, se afla, asadar, izvorul vindecarii noastre de pacat si de urmarile lui: boala, suferinta, moartea si stricaciunea.
Taina Pocaintei sau a Marturisirii si iertarii pacatelor, pre-cum si Taina Sfantului Maslu sunt izvoare permanente de vindecare de pacate, de patimi, de boli si de suferinte. In toate Sfintele Taine ale Bisericii lucreaza harul Preasfintei Treimi, care ne arata iubirea milostiva a lui Hristos, Doctorul sufletelor si al trupurilor noastre (Slujba Sfantului Maslu) si Izvorul tamaduirilor (Slujba sfintirii apei).
De aceea, Sfantul Ioan Gura de Aur a numit Biserica lui Hristos "farmacie duhovniceasca, unde se pregatesc leacuri noi, ca sa ne vindecam de ranile pe care ni le face lumea" (Omilii la Ioan, II, 5, cf. Jean Claude Larchet, Terapeutica..., p. 254).
Acelasi Sfant Parinte cheama la vindecare sufleteasca si mantuire zicand: "Intrati in biserica si marturisiti-va pacatele voastre, caindu-va pentru ele; caci acolo veti afla doctorul care va vindeca, iar nu un judecator care sa va osandeasca; acolo nu se cere pedepsirea pacatosului, ci se da iertarea pacatelor" (Omilii despre pocainta, III, 4, cf. Jean Claude Larchet, Terapeutica..., p. 263).
Insa iertarea pacatelor se arata duhovniceste mai ales in vindecarea de ele. De aceea, cartea numita Constitutiile Apostolice (sec. IV) indeamna pe episcop, ca pastor de suflete, sa fie un medic duhovnicesc: "Ca un doctor iubitor si plin de mila, ingrijeste-i pe cei pacatosi, folosind doctoriile potrivite pentru a-i vindeca; si nu numai taind, arzand si prin leacuri usturatoare, ci si legand si oblojind, dand leacuri placute si care inchid repede ranile, racorind si imbarbatand prin cuvinte blande. Dar daca rana este adanca, spal-o si leag-o bine, ca sa nu se intinda si la partea sanatoasa; daca este infectata, curat-o cu leacuri usturatoare, adica dojeni; daca s-a cangrenat, arde si scoate afara partea rea, poruncind posturi si ajunari" (Constitutiile Apostolice, II, 40, 5-8, cf. Jean Claude Larchet, Terapeutica..., p. 263).
Prin urmare, in Biserica Ortodoxa, canonul sau epitimia nu este o pedeapsa, ci o doctorie, o pavaza contra pacatului. Pocainta este reinnoirea harului primit la Botez; ea ne aduce vindecarea si innoirea vietii spirituale. Ea ne pregateste pentru primirea Sfintei impartasanii sau Euharistii, spre "tamaduirea sufletului si a trupu-lui", spre "iertarea pacatelor si spre viata de veci", cum se spune in rugaciunile de la impartasire.
Iar prin impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului din Sfanta Euharistie ne pregatim pentru inviere (cf. Ioan 6, 51-58). De aceea, Sfanta Euharistie a fost numita "leacul nemuririi" (Clement Alexandrinul, Cuvant impotriva elinilor, X, 106, 2, cf. Jean Claude Larchet, Terapeutica..., p. 273) sau "leacul nemuririi si doctorie pentru a nu muri, ci a trai vesnic in Iisus Hristos" (Sf. Ignatie Teoforul, Epistola catre Efeseni, XX, 2, cf. Jean Claude Larchet, Terapeutica..., p. 273).
Prin Taina Sfantului Maslu se daruieste bolnavilor vindecarea sufleteasca si trupeasca, adica iertarea de pacate si tamaduirea de boala sau alinarea suferintei (cf. Marcu 6, 13 si Iacob 5, 14-15).
Insa pentru vindecarea si mantuirea noastra sufleteasca si trupeasca este nevoie de multa credinta si de multa staruinta in rugaciune, precum si de iubire milostiva fata de semeni.
De aceea, Sfantul Macarie spune in aceasta privinta: "Daca cineva nu se apropie de Domnul, impins de propria-i vointa si cu tot sufletul si nu se roaga cu credinta puternica, nu dobandeste vindecarea (...). Noi n-am dobandit inca vindecarea duhovniceasca si mantuirea pentru ca nu-L iubim din toata inima si nici nu credem in El cu adevarat. Sa credem deci in El, sa ne apropiem cu adevarat de El, pentru ca sa lucreze indata adevarata tamaduire in noi" (Sf. Macarie, Omilii duhovnicesti (col. II), XX, 8, cf. Jean Claude Larchet, Terapeutica..., p. 289).
Iubiti frati si surori in Domnul,
Astazi vedem in jurul nostru multa suferinta, multe boli sufletesti si trupesti care au nevoie de alinare si de vindecare. Din cauza crizei economice, spitalele s-au rarit, medicii s-au imputinat, medicamentele s-au scumpit, iar bolile s-au inmultit. in acest context nefericit, prin proclamarea anului 2012 ca An omagial al Sfantului Maslu si al ingrijirii bolnavilor, Biserica noastra incearca totusi sa contribuie mai mult la alinarea suferintei atat prin lucrarea ei liturgica, duhovniceasca si pastorala (mai ales Sfantul Maslu), cat si prin lucrarea ei social-filantropica si social-medicala (cabinete si centre medicale), inclusiv printr-o cultura medicala a populatiei, prin care oamenii sunt sfatuiti sa pretuiasca mai mult darul sanatatii, evitand bolile, si sa fie recunoscatori fata de persoanele care ii ajuta sa se vindece, mai ales cand ei singuri, din cauza saraciei, nu-si pot plati consultatiile sau medicamentele.
In acest sens, pentru alinarea suferintei si pentru cultivarea sanatatii este nevoie nu numai de o mai intensa cooperare intre Stat si Biserica, ci si de conlucrare intre diferite institutii si organizatii sociale si de caritate, printr-o serie de programe pe care le-am putea numi solidaritate pentru sanatate.
In orice caz, trebuie sa unim mai mult stiinta cu spiritualitatea, arta medicala cu rugaciunea, cuvantul bun cu fapta de ajutorare, grija pentru sanatatea noastra cu grija si pentru sanatatea celor din jurul nostru si a celor mai departe de noi.
Astazi, preotii de la orase si sate, precum si vietuitorii din manastiri cunosc multele probleme cu care se confrunta oamenii batrani, bolnavi, saraci si singuri, familiile cu multi copii, adesea afectate de somaj si de lipsuri multe. De aceea, ii indemnam sa sporeasca, acolo unde pastoresc, activitatile de ajutorare frateasca a bolnavilor si saracilor, astfel ca iubirea vindecatoare a lui Hristos Cel rastignit si inviat sa fie cat mai lucratoare prin oameni cu suflet bun si cu dare de mana, stiind ca fapta cea buna, izvorata din iubire milostiva, va fi rasplatita cu binecuvantare in lumea aceasta si cu mantuire in viata vesnica, potrivit iubirii pe care a aratat-o fiecare fata de oamenii aflati in suferinta si in nevoi (cf. Matei 25, 31-46).
In aceste zile de sarbatoare, de lumina si bucurie pentru viata noastra crestina, va indemnam pe toti, cu parinteasca si frateasca dragoste in Hristos, sa aratati lumina dreptei credinte si a faptelor bune pretutindeni unde va aflati, sa impartasiti si altora bucuria invierii Domnului nostru Iisus Hristos, Vindecatorul si Mantuitorul nostru.
Cu prilejul Sfintelor Sarbatori de Pasti, va adresam tuturor parintesti doriri de sanatate si mantuire, de pace si bucurie, dimpreuna cu salutul pascal: "Hristos a inviat!"
Al vostru catre Hristos Domnul rugator,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Patriarhia Romana
Sursa foto: basilica.ro
Aprilie 2012
