In ton cu ultimul racnet literar din Italia, romanul Melaniei Mazzucco este si o fresca sociala in care mai ales compatriotii scriitoarei se pot regasi. Un flashback prevesteste de la inceput povestea tragica in jurul careia graviteaza textul, cu doza de suspans si de mister necesara pentru a tine in priza cititorul pina la sfirsit. Personaje din diferite sfere sociale se intersecteaza in cele 24 de ore in care se petrece actiunea, iar autoarea, cu convingeri de stinga asumate, sesizabile uneori si in literatura sa, descopera cu ironie si compasiune ridicolul, sensibilitatea si umorile contradictorii ale fiecarui caracter.
Scriitoarea stie la fel de bine sa intre in nevroza politistului Buonocore, care nu isi poate reveni dupa ce a fost parasit de sotia sa Emma, o blonda inalta si senzuala pe care o persecuta dupa metodele invatate la serviciu si o lovea in accese de gelozie paranoice, ca si in criza de personalitate a adolescentei Valentina, inteligenta, depresiva si complexata de silueta sa mult prea zvelta.
Stilul lui Mazzucco este lipsit de artificii literare, insa maniera realista, plina de naturalete, releva cititorului atent o dexteritate a analizei psihologice si sociale neobisnuita. Desi personajele sale sint fictive, autoarea a stat de vorba pentru acest roman cu politisti, avocati, copii, adolescenti, educatoare, carabinieri, operatoare telefonice, doctorite si punkeri. Ticurile profesionale, obiceiurile deprinse intr-un mediu social sau altul sint astfel schitate firesc, cu tehnica minimalista de a folosi un singur detaliu semnificativ. Unele amanunte se imprima aproape inevitabil pe retina cititorului: un moment de introspectie a avocatului Fioravanti in timp ce face dragoste mecanic cu sotia sa adormita sau felul in care isi calculeaza Buonocore uciderea copiilor sai.
Mazzucco scrie cele mai terifiante scene cu un amestec de detasare si de sensibilitate discreta. Patrunde in resorturile actiunilor omenesti cele mai meschine, amintind de analizele lui Dostoievski, insa, in cazul prozatoarei meridionale, personajele par sa actioneze ca un fel de mecanism, care, o data pornit, nu se poate opri. Conflictele morale nu exista. Apare, cel mult, un fel de panica sau un soi de precipitare mai degraba umorala a actantului, care ezita in fata unei atrocitati.
Aproape toate personajele au in comun faptul ca viata lor pare traversata de un fel de moment hotaritor, o schimbare de personalitate, un fel de iluminare brusca ce ii scutura din inertie. In afara de secventa finala a romanului, diferitele scene ramin neterminate, pentru ca nu finalizarea epica o intereseaza pe Mazzucco, ci resorturile intime pe care ar trebui sa le trezeasca in cititor.
