In partea de nord a Columbiei anii 70 nu pareau sa aduca o schimbare prea mare. Viata curgea la fel. Ritualurile, valorile, bucuriile si tristetile pareau aceleasi, familia si comunitatea ramaneau la fel de importante ca in urma cu generatii, fiecare zi avea ritmul sau mereu egal. Doar ca in jurul tuturor lumea se schimba, iar marijuana devine mai mult decat o curiozitate sau o placere, devine o marfa ce poate aduce bogatie, respect, putere, influenta, care va transforma viata fiecaruia in ceva nou, modern, altfel. Nici Rapayet sau familia sa nu ar putea sa reziste unei asemenea tentatii, si se impun in scurta vreme ca primii lideri care vand noua marfa, si in scurta vreme vor renunta la tot ceea ce erau. Sunt aruncate si uitate traditiile, se renunta la obiceiuri, sarbatori, gesturi si binecuvantari, reguli respectate de zeci si chiar sute de ani nu mai inseamna nimic in fata banilor. Ca un foc ce nu se poate stinge aceasta pofta de putere si avutie se hraneste din sine si devoreaza totul, apar parca de la o zi la alta primele carteluri (chiar daca in comparatie cu cele de mai tarziu mai pastreaza ceva din vechile valori) si totul este diferit. Sau poate ca totul este pierdut odata ce lumea altadata traditionalista, conservatoare, linistita in ritmul ei se conduce dupa noile norme.
Subiectul abordat de Cristina Gallego si Ciro Guerra este dificil, dureros, complicat de abordat altfel decat in normele unei melodrame sau unei super-productii de actiune, insa au reusit sa ofere publicului o drama in care suferinta naste arta cinematografica, evocarea epica este picturala si de o frumusete estetica impresionanta, iar spectatorul redescopera in cele cinci capitole ale arcului narativ farmecul uneori uitat al cinema-ului clasic, vraja povestii care te cuprinde si te scoate in afara lumii reale pentru o vreme.