Dupa spectacol a scris din nou, punand la punct un cronicar care a indraznit sa aiba retineri fata de spectacol, opunandu-i parerea anonima a unui spectator.
Intrand in joc, criticul George Banu scrie si el o scrisoare deschisa prietenului Andrei Serban, in care apara cu mare caldura spectacolul, desi spune de la bun inceput ca acesta nu are nevoie de aparare. Daca nu as fi vazut spectacolul eu insami, citind scrisoarea lui George Banu publicata ieri de un ziar central, as fi alergat pana la capatul lumii sa-l vad, atat de profund emotionante sunt aceste randuri. Dar l-am vazut deja, in aceeasi seara si nu pot decat sa admit ca cel mai fascinant lucru cand e vorba de paradoxalul Andrei Serban sunt tocmai reactiile extreme starnite de spectacolele lui.
O singura data am mai vazut asa ceva in viata: dupa un spectacol al coregrafului Jan Fabre, in Curtea Papilor de la Avignon, cand spectatorii au tasnit la final in picioare, iar jumatate dintre ei strigau "bravo", cealalta jumatate "huo!" cu aceeasi intensitate.
Mi se pare geniala intuitia lui Andrei Serban ca in lumea de azi teatrul trebuie sa sfasie, sa atate, sa provoace, prin orice mijloace, ca sa le aduca aminte oamenilor ca ei nu pot trai fara el. cristina.modreanu@gandul.info
Cristina MODREANU
