Expozitia cuprinde fotografii trucate, trupuri reale de oameni colationate cu capete de papusi – lucrate incat sa nu se vada imbinarile, si contextualizate la fel de atent, prin detalii gestuale si lucruri care dau adancime psihologica fetelor inexpresive, standardizate, de papusi: in prima fotografie, de la intrare, e o papusa-barbat stand intr-o cada cu ochii inchisi si tinand o mana afara – pe care se vade o taietura discreta si sange; in prim-plan, o alta papusa sta pe o toaleta – picioarele sunt subtiri, pantalonii de casa sunt plusati si roz, gatul iese subtire dintr-un tricou mai mare, barbatesc, al altcuiva, probabil al partenerului. Fumeaza, tinand mana pe calorifer, cu un gest relaxat, de abandon de sine si priveste in gol. In cuvintele lui Dan Popescu, "stranietatea singuratatii pe care o descoperim in momentele de dupa derapaj", fetele de copii ale papusilor identice, privirile fixe fac stranietatea cu atat mai pregnanta. In alta fotografie, doua femei-papusi stau in pat; pe jos sunt aruncati niste pantofi, pe cearceaf niste margele.
Una din ele sta vag rezemata de spatarul patului, cu patura de satin ridicata pana sub sani, tinandu-se in brate, celalalta, imbracata intr-o rochie neagra scurta, sta ghemuita cu capul pe unul din picioarele ei – scena respira fragilitate si o absenta bizara, care copleseste intimitatea care a avut loc intre cele doua femei; in plus, la capatul patului sunt cateva carti asezate una peste alta si se poate deslusi titlul uneia dintre ele, "Viata lui Hitler"; raul e abia sugerat aici. Singurul lucru care li se poate reprosa acestor fotografii e ca sunt prea estetizate, nu au legatura cu prezentul romanesc, venind din alt imaginar, usor cliseistic, de thriller american; insa puternicul sentiment de izolare si alienare, in care sunt prinse personajele, le salveaza, le scoate din zona cliseului si le face sa para inrudite cu picturile lui Edward Hopper, dar intr-o zona mai hardcore, mai intunecata.
Violenta domestica intre papusi
Fotografiile pe imaginar thriller, care nu se concentreaza asupra sentimentului de alienare, nu mai impresioneaza, insa raman in zona de atitudini cliseu (un mafiot la costum care sta pe un fotoliu, picior peste picior, insotit, putin mai in spate, de doi bodyguarzi; trei barbati pe acoperisul unei cladiri din Bucuresti, in haine si atitudini prea gangsta). Sunt insa si fotografii mai cuminti, pe situatii extrase din cotidian – o scena de violenta casnica intr-un apartament nou-nout, el in picioare, imbracat in trening, slapi si tricou, ea stand pe pat, cu umerii adunati; cadrul e foarte atent regizat (pachetul mototolit de tigari, televizorul Sony si o tejghea nou-nouta pe care sta un telefon masiv, comunist, anacronic); alta fotografie pune insa in abis si mai convingator expresia mineralizata de pe fetele papusilor – pe niste scari spiralate nou noute, de faianta lucitoare, "el" urca, in timp ce "ea" sta ghemuita pe una din trepte, in aceeasi atitudine defensiva, speriata; despartire? Instantaneu surprins pe scarile unui club nou, intre doi straini? Nu e clar ce comunica fotografia, e sentimentul de izolare – protagonistii sunt cu spatele unul la altul, decorurile sunt dintr-un Bucuresti igienic, nou-nout, iar peretii sunt albi ca in spital. Cum capetele papusilor sunt identice, se mai naste o tensiune intre chipurile androgine si identitatea de barbat si femeie, inscenata prin haine si posturi tipice (defensiva la femeie, agresiva la barbat).
Cea mai puternica fotografie din expozitie e insa si cea mai simpla, mai putin regizata – o fotografie cu capul de copil androgin al papusii, cu trasaturile ei informe, neconturate, cu parul abia desenat. Doar ca sub ochii larg deschisi, incremeniti intr-o expresie albastra fixa stau niste cearcane extrem de reale, impecabil lucrate in photoshop.
