Un baiat de 10-12 ani stand pe vine, atingand cu capul tavanul salii in care este expus; un bebelus proaspat nascut, cu urme de sange si pleoapele umflate, de dimensiunea unui hipopotam; un batranel cat o geanta de voiaj. Toate aceste figuri scoase parca din "Calatoriile lui Gulliver" si reproduse cu o precizie maniaca de microscop japonez sunt creatia sculptorului australian Ron Mueck, al carui principiu hiperrealist este sa reproduca in maniera cat mai detaliata figuri reale, dar sa nu le respecte dimensiunile.
Succesul de care se bucura zilele acestea expozitia sa de la Muzeul de Arta Moderna de la Forth Worth a readus in atentia publicului creatia artistului lansat ca vedeta prin flerul colectionarului Saatchi. Nascut in 1959, in familia unor fabricanti de papusi, Ron Mueck s-a dezvoltat ca un artist autodidact, fara sa treaca printr-o institutie de invatamant artistic specializat. A lucrat mult timp ca decorator si creator de recuzita : intai la o emisiune TV pentru copii, apoi in industria cinematografica a efectelor speciale. Creandu-si propria companie, in Londra, el s-a lansat in fotografia comerciala, de advertising, creand si acolo papusi-replici ale unor modele reale. La sfarsitul acestei etape, Mueck a concluzionat ca fotografierea distruge "prezenta fizica" a obiectului, fiorul real, motiv pentru care s-a intors spre sculptura. La inceputul anilor ’90, Mueck a primit o comanda de a face ceva foarte realist si atunci si-a pus problema materialului care trebuie folosit; fibra de sticla a fost raspunsul. De la publicitate, a trecut spre arta. Soacra sa, Paula Reo, i-a facut cunostinta cu Charles Saatchi, care i-a sponsorizat si cumparat cateva lucrari. Astfel ia nastere "Tatal mort", o sculptura care reproduce, socant de detaliat, cadavrul gol al tatalui sau, la o scara de doi pe trei : considerat punctul de debut al artistului, in calitate de sculptor hiperrealist. Sculptura a fost inclusa in expozitia Sensations, gazduita de Royal Academy in urmatorul an.
Mesajul clar al lucrarilor sale, impactul lor fizic imediat l-au facut accesibil si popular atat in mediile mainstream, cat si in cele artistice; conceptul cu care opereaza artistul e vizibil pentru oricine, nu mai trebuie explicat. Dupa 2000, Ron Mueck experimenteaza siliconul ca material pentru sculpturile sale : socotit mult mai maleabil; pentru "Femeie insarcinata" (2,5 m) Mueck a folosit siliconul pentru fata, fibra de sticla pentru corp, fiecare fir de par fiind lipit cu un ac special. Pentru aceasta sculptura el a primit, in 2002, 800.000 de dolari de la Muzeul National de Arta din Australia. Sculptura cu baiatul stand pe vine, inalta de cinci metri, a fost expusa in Domul Mileniului din Londra si, ulterior, la Bienala de la Venetia. Intrebat daca are o relatie speciala cu sculpturile sale (daca le priveste ca fiinte sau manechine), Ron Mueck a raspuns ca in nici un caz nu le priveste ca pe niste papusi: "Pe de o parte, incerc sa creez o prezenta fizica credibila. Pe de alta, ele functioneaza totusi ca obiecte. Nu sunt persoane vii, chiar daca te simti inconfortabil in fata lor, pe undeva suspectand ca nu sunt chiar atat de moarte. Dar, la urma urmei, sunt totusi obiecte de fibra de sticla, pe care le poti ridica si cara dintr-un loc intr-altul. Oricum, daca au succes ca obiecte dragute, numai bune de pus intr-o camera, sunt bucuros. Dar in acelasi timp nu as fi satisfacut daca ele n-ar avea un fel de prezenta ciudata care sa te faca sa te intrebi daca nu cumva sunt, totusi, mai mult decat obiecte".
