De multe ori, copiii vad esenta acolo unde noi nu mai vedem nimic. S-a intamplat una ca asta la Palatul Mogosoaia, cu cei mai mici dintre elevii Liceului de Arte Plastice Nicolae Tonitza. Intr-o zi de octombrie, 23 de copii de zece-unsprezece ani au avut rabdarea sa ia la cercetat fiecare unghi al Palatului, fiecare umbra.
I-au dat tarcoale cu ochi de profesionist, apoi s-au pus pe treaba: cu niste simple acuarele au reusit sa scoata la lumina toate vietile pe care le-a avut Palatul din 1698 pana acum, cu toate perioadele de ruina si de inflorire. L-au pictat din zeci de unghiuri, ca pe o fiinta vie - trist, vesel, plangaret... Profesoara lor de pictura, Teodora Coltofean, le-a dat tema asta. I-a adus de la Bucuresti cu microbuzul, i-a asezat pe treptele Palatului si i-a pus la lucru. Copiii au aratat atata maturitate, ca aproape au speriat-o pe profesoara. Desenele lor au fost expuse chiar la Palat, in fosta crama domneasca, un spatiu auster, cu pereti netencuiti doar caramida goala. Acolo isi pastra Brancoveanu licorile cele mai de soi.
Claudia Draghia, o fetita de-o schioapa, explica grav, foarte serioasa: "Icoana din biserica Palatului pe care am desenat-o eu era pictata in culori foarte inchise. Avea un chip trist, trist, dar eu n-am vrut s-o fac asa, am desenat-o special in culori calde. M-am gandit ca, daca ea e asa de trista, macar culorile mele sa fie mai vesele, sa nu se intristeze lumea cand se uita la ea". I-au expus in pivnita si alte lucrari. "Aici am desenat figura lui Brancoveanu, dupa o vedere. Mi-a placut de el ca are un chip patrunzator....mi-l si imaginez..." N-a citit prea multe despre Palatul brancovenesc, dar, cum l-a vazut, a simtit cat geniu se afla in arhitectura. Ne spune, ca un adevarat ghid: "Vedeti cat de migalos este lucrat? Are atat de multe elemente pe care nu le mai intalnesti in alta parte. Sunt multe lucruri care nu se repeta si care te fac sa simti ca (se inflacareaza) nu e un palat oarecare, ca e unic, ca e (cauta cuvantul potrivit)... Palatul Mogosoaia". De mult nu mai viseaza la papusi si baloane. De la 7 ani, de cand a luat pensula in mana, le-a lasat deoparte. Are zece pe linie.
N-a stricat niciodata, n-a spart nimic, iubeste animalele, ne spune bunica. S-a nascut asa, luand toate lucrurile in serios. Zice ca nu e seara in care sa nu-i multumeasca lui Dumnezeu pentru tot ce i-a dat si, mai ales, pentru talent. "Eu cred ca e o idee foarte buna aceasta, ca ne-au expus lucrarile in crama. Caramida face un contrast foarte frumos cu desenele, si asta te face sa crezi ca nu sunt facute de mana unui copil. Am vrut sa fiu la Liceul Tonitza fiindca nu m-as fi simtit fericita in alta parte. Eu cred ca, daca ai talent, nu trebuie irosit", ne spune Claudia. Are gesturi de artist, indoaie mana mai suplu decat o pustoaica obisnuita de 11 ani, atunci cand ne arata un desen intinde degetele ca o balerina. "Priviti, Paula Dumitrache a desenat un fragment din Palat in culori care se asorteaza - a facut caramizile si treptele verzi. Asa le-a vazut ea. Lucia Sandalovschi a desenat intrarea bisericii nu asa cum era ea in realitate, fara culoare, ci in galben, rosu. A vazut si crampeiele de nori. Toate desenele astea au ceva, se vede ca sunt facute cu foarte multa caldura".
Irina Fartat. A desenat conturul unei viori si, in interiorul si-n afara lui, multe, multe flori. "Doamna diriginta ne-a dat tema sa facem o gradina si eu am facut aici gradina inimii mele. Fiindca eu iubesc vioara", explica. La deschiderea expozitiei, Irina a cantat la vioara. Inaintea primului acord a cerut curajoasa celor prezenti: "Va rog sa nu folositi blitzul". Un copil care stie ce vrea, a soptit publicul. Trei ferestre, o scara, o usa, niste varfuri de pomi si gata desenul! Asa a vazut Leon Palatul. Altii au desenat pur si simplu usa de la intrare. Curios si foarte adanc pentru un copil de clasa a cincea, crede profesoara Coltofean. Micul Teodor Rusu are timp sa duca o viata tripla: de copil, de artist si de gimnast. alina.badalan@gandul.info
