Oras cu aproximativ 5000 de locuitori situat in regiunea Vysocina, in partea central-sudica a tarii, Pacov este o veche localitate unde puteti vedea mai multe monumente istorice medievale, spatii de promenada, cladiri administrative cu o istorie de peste doua secole, iar pentru cei familiarizati cu literatura ceha este orasul natal al poetului Antonin Sova (exista si un muzeu deschis aici). Tot aici, in Pacov, a fost infiintata in 1904 prima Federatie Internationala de Motociclism, si in scurta vreme aveau sa aiba loc si primele curse. Potrivit istoricilor impresionantul castel ce poate fi admirat astazi are o lunga istorie si aspectul sau de astazi este total diferit de cel original. Se pare ca initial ar fi fost o structura fortificata de secol XII, ridicata pentru a proteja localitatea, insa in secolul XIV avea sa fie reconstruit si infrumusetat dupa moda si gustul vremii, in stil german. Transformat de-a lungul veacurilor urmatoare in manastire, din nou folosit drept castel si spatiu administrativ, apoi utilizat partial pentru cazarea profesorilor din localitate (cu modificarile arhitectonice de rigoare) si chiar drept cazarma militara, a fost deteriorat si este in prezent supus unei lungi si dificile campanii de restaurare.
Mai puteti vizita in Pacov una dintre biserici, impresionante fiind superba Sf. Barbara sau eleganta Sf. Wenceslas, interesanta prin cromatica bicolora a exteriorului in care se intalnesc albul si rosu aproape visiniu, si tot in oras puteti admira monumentul ce il infatiseaza pe Sfantul Wenceslas, o impresionanta statuie ecvestra in maniera clasica. Nu intamplator, pentru ca acesta este si sfantul ocrotitor al tarii, sarbatoarea sa din 28 septembrie fiind si ziua statului ceh. Nu ratati vechea sinagoga din Pacov, marturie a importantei pe care a avut-o comunitatea evreiasca din Pacov.
Foto: wikipedia.org