In perioada 14 - 16 septembrie 2007 se va desfasura, la Timisoara, la Muzeul Satului Banatean, Festivalul Intercultural PLAI. Festivalul, ajuns la a doua editie, reuneste proiectii de filme experimentale, demonstratii de jonglerie, dans contemporan, workshopuri de percutie si concerte ale unor artisti celebri.
Pe afisul festivalului sunt prezenti Paco de Lucia, legenda vie a flamenco-ului, aflat in premiera in Romania, cunoscutul violonist francez Jean-Luc Ponty, solista tibetana Yungchen Lhamo, denumita de Dalai Lama "vocea Tibetului", dinamicii muzicieni maghiari de la Ternipe, trupa germana experimentala Pentatones, formatia Dullemajik, care va interpreta muzica luxemburgeza veche, vibrafonistul american de origine israeliana Eldad Tarmu impreuna cu Chamber Jazz Ensamble, fosta vocalista de la Blazzaj Cristina Paduraru, muzicianul german de Balkan beat Al Jawala, premiat la numeroase festivaluri.
Actorii de la Aualeu (teatru de cort si garaj) vor performa pe parcursul intregului festival, iar trupa de dans poloneza Occasion Dance Theatre, adusa la festival de Institutul Polonez din Bucuresti, va sustine un spectacol de dans contemporan cu totul special: "Alchimistul halucinatiei", informeaza un comunicat al ICR.
Componenta interculturala va fi intregita de workshopurile, reprezentatiile, expozitiile si proiectiile de film oferite de centrele culturale din toata tara.
Festivalul este organizat de Asociatia Culturala Sunet Ambianta Timisoara in parteneriat cu Consiliul Judetean Timis, Consiliul Local Timisoara, Institutul Cultural Roman, Centrul Cultural Francez, Ambasada Tarilor de Jos si Autoritatea Nationala pentru Tineret.
Sursa : HotNews.ro
Septembrie 2007