De cele mai multe ori, disparitia creatorului, oricat de important ar fi el, atrage dupa sine si o estompare a operei. Primul reflex al posteritatii este un anumit fel de uitare, uneori mai blanda si mai scurta, alteori severa si imperturbabila.
In acest moment zero, daca ii putem spune asa, in care opera se desprinde brutal de fauritorul ei si trebuie sa-si construiasca o noua prezenta pentru a-i supravietui acestuia, intervine un personaj, de obicei discret, de multe ori anonim, dar de o importanta exceptionala: mostenitorul, legatarul testamentar, altfel spus, managerul posteritatii.
Multi artisti importanti au disparut cu totul din spatiul public sau memoria lor abia daca mai palpaie din cand in cand, tocmai din cauza absentei acestui personaj pregatit sa-si asume povara enorma de a lupta, in absenta titularului, cu neantul care tinde sa ingroape totul.
Cativa dintre artistii nostri au fost privilegiati, iar posteritatea lor functioneaza, prin mostenitori, in deplinatatea resurselor sale. Margareta Sterian, de pilda, il are pe Mircea Barzuca, Alexandru Tipoia il are pe George Tzipoia, iar Corneliu Baba o are pe Dna Constanta Baba.
Faptul ca acum, cand s-au implinit 100 de ani de la nasterea lui Baba, partea cea mai insemnata a operei sale poate fi vazuta intr-o expozitie permanenta, deschisa de curand la Muzeul de Arta din Timisoara, se datoreaza exclusiv devotamentului, tenacitatii si unei capacitati de efort iesite din comun pe care
le-a dovedit, in cei zece ani ai posteritatii, sotia artistului. Nenumaratele expozitii organizate in tara si in strainatate in ultima vreme, realizarea unui film documentar foarte important, editarea, in conditii exceptionale, a caietului "Eu, jucandu-ma de-a Rembrandt", nu ar fi avut nicio sansa daca Dna Baba nu ar fi fost fie initiatoarea, fie sustinatoarea, fie amandoua la un loc, a acestora.
Consecinta a unei astfel de administrari exemplare este si faptul ca interesul pentru pictura lui Corneliu Baba este acum din ce in ce mai mare, atat in mediile academice, cat si pe piata de arta.
Pavel Susara
